Ministrul Transporturilor și prim-vicepreşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, miercuri, că noul Guvern trebuie să vină în Parlament în luna iunie pentru a-și asuma răspunderea pe legea pentru eliminarea pensiilor speciale.

Sorin Grindeanu, despre pensiile speciale

“Eu nu vreau să-i fac agenda viitorului prim-ministru, dar, în luna iunie, din punctul meu de vedere, Guvernul trebuie să vină în faţa Parlamentului să îşi asume răspunderea pe acea lege legată de pensiile speciale, şi anume eliminarea pensiilor speciale. Prin asumarea răspunderii.

Ca să terminam odată această discuţie şi să putem să intrăm pe acea zonă în care să nu mai avem semne de întrebare dacă accesăm sau nu tranşa trei din PNRR.

Pensii speciale, din punctul meu de vedere, în afară de o anumită zonă din Armată, de oameni care au fost în câmpurile de bătălie şi care au fost direct pe front, nu trebuie să existe decât pe principiul contributivităţii. Nu am poţi să ieşi la 50 şi ceva de ani, 51, 52, la pensie, să îţi iei şi pensie specială, să fii şi angajat şi să mai dai şi lecţii”, a declarat, miercuri, Sorin Grideanu.

Sorin Grindeanu nu este de acord cu pensia specială la magistrați

De asemenea, Sorin Grindeanu a precizat că, din punctul său de vedere, magistrații nu ar trebui să beneficieze de pensie specială.

“Din punctul meu de vedere, nu. Eu nu cred că un magistrat – am colegi în guvern, colegi care se vor supăra pe mine, dar îmi asum punctul ăsta de vedere – un magistrat care ajunge la 50 de ani, din punctul meu de vedere, atunci are maturitatea deplină în a desfăşura activitatea.

Să vii la cincizeci şi ceva de ani, să ieşi la pensie, să ai pensii mai mari decât cât aveai salariu, că ştiţi că s-au folosit tot felul de tertipuri de acest tip, nu neapărat la magistraţi. Mi se pare că lucrurile astea trebuie clarificate şi nu pot fi clarificate rapid decât într-un singur mod. E părerea mea. Asumarea răspunderii în faţa Parlamentului în luna iunie, odată cu noul Guvern pe această lege şi am terminat discuţia”, a mai spus Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.