Actualul guvern consideră că multinaționalele, în special cele active în domeniile bancar, telecom și energie au devenit în ultimul timp „cam lacome”. Astfel, au stabilit că aceste companii vor avea de plătit taxe supolimentare. Cele din energie vor avea pe cap o taxă de 2% pe cifra de afaceri. Concomitent, a fost plafonat și prețul pentru consumatorii individuali. Prevederile au fost făcute la sfârșitul anului trecut, prin Ordonanța 114, cea supranumită a „taxei pe lăcomie”. Este lesne de înțeles că firmele care activează în domeniul energiei electrice și a gazelor naturale vor resimți o reducere substanțială a profitabilității. De asemenea, apare riscul reducerii investițiilor și, implicit, reducerea posibilităților viitoare de creștere a oricărei companii din domeniul energiei.

ANRE a modificat recent normele de aplicare ale ordonanței, limitând întrucâtva efectele negative ale acesteia. Astfel, prin acest nou proiect, componentele de cost de transport și servicii de sistem (plătite către Transgaz și Transelectrica), înmagazinare (către Romgaz pentru gaze), componenta de distribuție și taxa de cogenerare, vor fi extrase din baza de calcul a taxei anuale de 2%. 

Un alt efect negativ al ordonanței 114 a fost resimțit prin scăderea puternică a indicelui BET, al Bursei de Valori București. De asemenea, exploatarea gazelor off-shore din Marea Neagră este și ea pusă acum sub semnul întrebării.

Fostul ministru de resort, actual consultant Deloitte, Răzvan Nicolescu, a explicat pentru CapitalTV care sunt implicațiile acestui act normativ asupra viitorului țării și al buzunarului nostru.

 

Te-ar putea interesa și: