Paulson începe să facă din nou bani
John Paulson, miliardarul american căsătorit cu o româncă, pare să fi reușit în luna august să oprească prăbușirea fondurilor sale de investiții, după ce în 2011 înregistrase pierderi record, de câteva miliarde de dolari.
Potrivit Bloomberg, majoritatea fondurilor administrate de Paulson au avut creșteri luna trecută pe fondul avansului luat de indicii bursieri. Astfel, Gold Fund, un fond specializat în investiții în aur și metale prețioase a câștigat 11% în august, majorare ce a redus pierderea de anul acesta până la 15%. De asemenea, valoarea activelor fondurilor Advantage (care obțin profit din preluările sau falimentele companiilor) și Paulson Enhanced (care face bani din fuziuni), au crescut luna trecută. Armel Leslie, purtătorul de cuvânt al Paulson & Co, care administrează active de 19,5 miliarde de dolari nu a dorit să comenteze rezultatele.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





