Pățania primului român care a făcut cunoștință cu potențialul cafelei

Pățania primului român care a făcut cunoștință cu potențialul cafelei
Publicat de Pena Cătălin la 20 iunie 2020, 21:08

Cronicarul Ion Neculce relatează cu mult umor pățania logofătului Tăutu, care a fost trimis cu o solie la Înalta Poartă, să plătească un tribut de 10 pungi cu monede de aur.

Încântat de solia venită din Moldova, marele vizir l-a primit personal pe boierul român, după obiceiul oriental. Logofătul Tăutu a trebuit să lase să i se scoată cizmele și să încalțe papuci, fiind invitat să se așeze turcește pe divan, lucru ce nu îi era obișnuit.

A urmat ceremonialul servirii cafelei, băutură pe care boierul român nu o cunoștea, cronicarul arătând că:

„Și dându-i cafe nu știa cum o va bea. Și a început a închina:

Să trăiască împăratul și vizirul! Și închinând au sorbit felegeanul ca altă băutură (vin)”, frigându-și gura și gâtul, fapt atât de amuzant pentru contemporanii săi încât a fost consemnat în cronici!

Ioan Tăutu (d. 1511) a fost un mare logofăt moldovean în timpul domnitorilor Ștefan cel Mare (1457-1504) și Bogdan al III-lea cel Orb (1504-1517), diplomat experimentat cu misiuni în Polonia, Veneția și Turcia.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.