Parlamentul a aprobat înfiinţarea Gărzii Forestiere Naţionale. Actualele Gărzi forestiere vor fi reorganizate

Parlamentul a aprobat înfiinţarea Gărzii Forestiere Naţionale. Actualele Gărzi forestiere vor fi reorganizate

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Bogdan Ungureanu la 14 martie 2023, 15:46

O nouă instituţie importantă la nivel naţional! Legea a trecut de Parlamentul României şi merge acum la preşedintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Cu ce se va ocupa, mai exact, noua Gardă Forestieră Naţională?

Apare o nouă instituţie în România!

Este vorba despre Garda Forestieră Naţională, care va fi înfiinţată prin reorganizarea actualelor Gărzi forestiere.

Totul se poate realiza în mod oficial după ce marţi, 14 martie, Camera Deputaţilor, forul decizional în acest caz, a adoptat proiectul de lege care aprobă ordonanţa de urgenţă a Guvernului 77/2021.

Actualele Gărzi forestiere vor fi reorganizate în funcţie de principalele atribuţii ale acestora, respectiv, controlul regimului silvic şi cinegetic şi activităţile de avizare şi implementare.

Care vor fi principalele atribuţii ale Gărzii Forestiere Naţionale

a) coordonează activitatea Gărzilor forestiere;

b) avizează propunerile de acte normative emise de Gărzile forestiere;

c) controlează aplicarea regimului silvic în fondul forestier naţional şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional;

d) controlează aplicarea regimului cinegetic în fondul cinegetic naţional;

e) controlează trasabilitatea materialelor lemnoase, conform prevederilor legale în vigoare;

f) realizează sinteze şi analize de risc privind fondul forestier naţional şi fondul cinegetic.

Atribuţiile principale ale Gărzilor forestiere

a) implementează, monitorizează şi controlează aplicarea regimului silvic în fondul forestier naţional şi în vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional;

b) monitorizează, implementează şi controlează aplicarea regimului cinegetic în fondul cinegetic naţional;

c) monitorizează şi controlează trasabilitatea materialelor lemnoase, conform prevederilor legale în vigoare;

d) elaborează rapoarte operative şi le transmite către Garda Forestieră Naţională în vederea realizării de sinteze şi analize de risc privind fondul forestier naţional şi fondul cinegetic.

Garda Forestieră Naţională şi instituţiile din subordinea vor putea avea cel mult 1.007 angajaţi, distribuiţi după cum urmează:

  • Garda Forestieră Naţională, 85 de posturi, din care 47 de posturi pentru personalul cu pregătire în domeniul silvicultură şi 38 de posturi pentru persoane cu atribuţii auxiliare domeniului;
  • Gărzile forestiere, 922 de posturi, din care minimum 85% de posturi pentru personalul cu pregătire în domeniul silvicultură şi restul posturilor pentru persoane cu atribuţii auxiliare domeniului, respectiv juridic, economic, resurse umane, achiziţii, investiţii, administrativ, comunicare, IT şi audit.

Angajaţii gărzilor forestiere vor avea uniforme şi vor putea fi înarmaţi

Personalul acestor gărzi va avea dreptul de a purta uniformă.

Identificarea însemnelor distinctive şi modelul ecusoanelor şi uniformelor prevăzute la alin. (1) se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, la propunerea inspectorului general al Gărzii Forestiere Naţionale. În exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul prevăzut la alin. (1) este învestit cu exerciţiul autorităţii publice şi beneficiază de protecţie, potrivit legii”, se arată în proiectul de lege.

Mai mult, angajaţii gărzilor forestiere vor putea deţine arme de vânătoare şi muniţia aferentă acestora, în condiţiile legii, pentru folosirea acestora de către personalul tehnic de specialitate în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Despre autor
Bogdan Ungureanu

După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.