Primul papă latino-american din istorie urmărea îndeaproape dosarul cubanez de când a fost ales în funcţie în 2013, după vizitele la Havana ale predecesorilor săi Ioan Paul al II-lea, în 1998 şi Benedict al XVI-lea, în 2012.
Ambii au ales pragmatismul, fără să refuze vreodată dialogul cu regimul comunist. Succesul prezent al diplomaţiei Vaticanului este rezultatul unei lungi medieri a Sfântului Scaun şi Bisericii Catolice din Cuba în recentul proces de democratizare de pe insulă.
Vaticanul a confirmat că Jorge Bergoglio a trimis două scrisori preşedinţilor american Barack Obama şi cubanez Raul Castro şi că după aceea Secretariatul de Stat al Vaticanului a primit delegaţii din ambele ţări în octombrie, într-o misiune ale cărei bune oficii le-a asigurat.
Acest succes al lui Francisc, salutat de către Barack Obama, permite diplomaţiei de la Vatican să-şi recapete vizibilitatea de care se bucura pe vremea Papei Ioan Paul al II-lea, la căderea Cortinei de Fier.
Secretă şi tăcută, diplomaţia papală nu a încetat să acţioneze, reţeaua diplomatică a nunţiilor papali fiind una dintre cele mai extinse din lume. Însă odată cu Papa teolog Benedict al XVI-lea, mai retras, mai puţin înclinat spre mediatic şi cu luări de poziţie mai puţin puternice, această diplomaţie şi-a pierdut uşor din vigoare.
Stilul diplomaţiei Papei Francisc este destul de diferit de al lui Ioan Paul al II-lea, un papă polonez foarte deschis din punct de vedere politic şi aflat în prima linie a prăbuşirii comunismului în Europa de Est.
