Panică printre producătorii de carne! UE ar putea interzice României exportul
România este în pericol să nu mai poată exporta carne de porc în Uniunea Europeană din cauza pestei porcine. Premierul Orban dă vina pe fostul Guvern care nu a luat măsurile necesare la timp.
Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că există riscul ca României să-i fie interzis exportul de carne de porc în Uniunea Europeană ca urmare a faptului că fostul Guvern nu s-a ţinut de cuvânt în privinţa acţiunilor şi termenelor stabilite pentru combaterea pestei porcine.
„Există riscul ca României să i se interzică să exporte carne şi produse din carne de porc în Uniunea Europeană. Guvernul s-a angajat că pune în practică un plan de acţiune, cu măsuri, cu termene stabilite pentru combaterea pestei porcine africane. Nu s-a ţinut de cuvânt. Cei de la UE au zis: ‘(…) Dacă nu luaţi măsuri clare şi nu arătaţi că vreţi cu adevărat să puneţi în practică măsurile de combatere a pestei porcine, veţi ajunge în situaţia în care se va interzice'”, a spus Orban la B1 TV.
El a susţinut că fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, ar fi semnat ordinul în acest caz după învestirea noului Guvern, motiv pentru care acest document nu poate fi publicat în Monitorul Oficial.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





