Panică la un concert din Capitală! Oamenii speriaţi aproape s-au călcat în picioare. Care a fost motivul

Panică la un concert din Capitală! Oamenii speriaţi aproape s-au călcat în picioare. Care a fost motivul

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Corina Chiriac la 17 aprilie 2022, 20:12

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la un concert organizat în Sectorul 1, s-a creat o busculadă fără precedent, după ce o persoană a pulverizat cu o substanță iritantă.

Busculadă la un concert din Capitală! O persoană a dat cu spray paralizant. Poliția a intervenit imediat

În urma acestui incident, ISU București-Ilfov a oferit primul ajutor pentru nouă persoane, cei mai mulți dintre ei minori. De asemenea, aceștia au refuzat transportul la spital.

Cu toate acestea, Poliția a anunțat că o persoană s-a prezentat la camera de gardă a unui spital din Sectorul 1, acuzând o stare de rău din cauza inhalării unei substanței iritante.

Poliția Capitalei anunță că Secția 2 Poliție din Sectorul 1 a primit un apel prin 112 cu privire la un concert care avea loc într-o hală. Potrivit apelantului, o persoană a pulverizat cu un spray iritant lacrimogen.

Pe fondul acestui apel, la fața locului s-au deplasat echipaje de Poliție, dar și echipaje medicale.

Oamenii s-au îmbrâncit pentru a putea ieși din incintă

După ce o persoană a pulverizat în interior o substanță iritantă, tinerii s-au îmbrâncit pentru a putea ieși din incinta hălii de pe strada Băiculeşti din Capitală.

Ulterior, organizatorii evenimentului au reacționat pe Instagram cu privire la tragicul eveniment, subliniind că totul a pornit de la două persoane care s-au luat la bătaie. Ulterior, unul dintre ei a folosit un spray paralizant și de acolo lucrurile au degenerat.

”Circulă foarte multă dezinformare. S-au luat la bătaie doi indivizi, iar unul dintre ei a dat cu spray paralizant. De acolo au degenerat lucrurile, oamenii fiind speriați şi mergând spre uşile de la ieşire, unde s-au înghesuit şi s-au împiedicat.

Nu a murit nimeni, ne cerem scuze pentru neplăcerile create, vom afla numele celui care a produs această scenă neplăcută. Nu s-a spart nicio conductă de gaze sau alte zvonuri false.

Ce s-a întâmplat aseară: un participant la concert a vrut să urce pe scenă în timp ce cânta Ian, dar agenţii de pază nu l-au lăsat. Acesta a folosit un spray cu piper şi l-a folosit pe agentul care păzea scena. De acolo, lumea s-a speriat şi s-a îmbulzit către ieşire”, au notat organizatorii pe rețeaua de socializare.

@dumi_dgc #trapsodia #ian #concert #sparyparalizant ♬ sunet original – dumi_dgc

Informații articol
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.