Pandemie sau nu, Spania vrea să introducă venitul minim vital. Se aude de o sumă antisărăcie de 440 de euro

Pandemie sau nu, Spania vrea să introducă venitul minim vital. Se aude de o sumă antisărăcie de 440 de euro
Publicat de Cătălin Dumitrescu la 7 aprilie 2020, 22:44

Pandemia a adus, din nou, în discuție, la Madrid, instituirea unui „venit universal” dedicate pesoanelor pândite de sărăcie. Care, acum, sunt și mai expuse.

„Există un larg consens” în sânul guvernului „şi discutăm între mai mulţi miniştri pentru a pune la punct măsura”, a declarat ministrul consumului, Alberto Garzon, provenit din formaţiunea radicală de stânga Podemos.

10 milioane de spanioli, la limită

„O vom face cât de curând posibil”, a dat asigurări ministrul socialist al economiei, Nadia Calvino, pe postul de televiziune La Sexta. Programul guvernului de coaliţie menţiona crearea acestui „venit minim vital” ca măsură de protecţie socială.

Obiectivul este acum de a face din acesta un instrument „util” pentru problema „temporară” a coronavirusului, urmând apoi ca venitul „să rămână, să devină un element structural, permanent”, a precizat ministrul. „Era deja o necesitate înaintea crizei, cu zece milioane de cetăţeni în situaţie de risc de sărăcie şi 30% sărăcie infantilă în Spania”, a subliniat ministrul pentru drepturile sociale şi liderul Podemos, Pablo Iglesias.

Pandemia agravează lucrurile

„Odată cu această criză, situaţia de risc va creşte pentru mulţi cetăţeni (…) Oamenii în situaţiile cele mai fragile, care şi-au pierdut locul de muncă, care au dificultăţi în a-şi plăti chiria sau a cumpăra alimente de primă necesitate de la supermarket nu-şi pot permite ca guvernul să nu ia situaţia foarte în serios”, a adăugat el. Miniştrii implicaţi lucrează la pregătirea „acestui venit minim vital, pentru a stabili dacă există complementarităţi cu instrumente deja existente, care este populaţia ţintă, axându-ne mult pe familii dar tratând diferit fiecare situaţie”, a mai spus Nadia Calvino, subliniind că acest venit va fi un „pilot” pentru viitorul venit universal generalizat. Guvernul nu a avansat nicio sumă, dar potrivit cotidianului El Pais ar putea fi vorba de 440 de euro lunar.

 

Informații articol
Etichete: , ,
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.