Ieri, conform datelor Universităţii Johns Hopkins, s-a atins numărul de 10.000 de morți cauzate de COVID – 19. Pe zi, SUA înregistrează peste 1.000 de victime, dublul deceselor cauzate de cele mai mortale două boli din SUA: cancerul pulmonar şi gripa.

Se apropie vârful pandemiei

Singura veste bună este aceea că unii specialiști estimează că, zilele acestea, în focarele cele mai periculoase, New York și Washington, pandemia ar trebui să atingă vârful, ceea ce înseamnă că, după aceea, atât numărul deceselor cât și numărul celor infectați ar urma să scadă semnificativ.

Între timp, mai multe studii au fost lansate în ultimele zile în Statele Unite pentru a testa, pe eşantioane reprezentative din populaţie, câte persoane au fost infectate de fapt cu noul coronavirus şi sunt potenţial imunizate.

Teste serologice

Centrele pentru controlul şi prevenirea bolilor au început un studiu în oraşele în care s-au înregistrat focarele cele mai active ale epidemiei. Acest tip de test, serologic, examinează sângele unei persoane pentru a identifica anticorpi specifici şi a vedea astfel dacă persoana a avut contact cu noul coronavirus, chiar fără să ştie acest lucru, aşa cum se întâmplă frecvent. Când sistemul imunitar întâlneşte un virus, acesta îi păstrează amintirea sub formă de anticorpi, deseori pe viaţă. Părerea generală spune că este posibil ca un sfert din cei infectaţi cu noul coronavirus să nu fi manifestat simptome.

Monitorizarea modului de răspândire

În acelaşi timp, Jay Bhattacharya, profesor de medicină la Stanford, California, a declarat că s-au colectat sâmbătă probe de sânge de la 2.500 de voluntari, precum şi de la 500 din copiii acestora, din comitatul Santa Clara (Silicon Valley). Câteva picături de sânge au fost colectate printr-o înţepătură rapidă în deget. „Vom publica cifra prevalenţei de îndată ce va fi posibil uman”, a precizat Jay Bhattacharya. De asemenea, cercetătorii de la Universitatea California de Sud planifică un studiu în zilele următoare în Los Angeles pe 1.250 de voluntari reprezentativi. „Rezultatele ar urma să fie date publicităţii până pe 15 aprilie”, a declarat conducătorul studiului, profesorul Neeraj Sood. Obiectivul multor guverne vizează generalizarea realizării unor astfel de teste pentru a se stabili cine poate părăsi carantina în care se află, în prezent, jumătate din umanitate.