Un. politician care șochează prin domeniul pe care îl deține este liberalul Gheorghe Flutur. Antena 3 a făcut o serie de dezvăluri incredibile despre domeniul deținut de acesta. Flutur are o fermă de 3 mii de metri pătrați care se găsește la intrarea în Gura Humorului. Este o vilă cu etaj, o anexă și o magazie pentru lemne. Ferma se află într-o zonă de neimaginat: 5 hectare de peisaj cum numai în Bucovina găsești, cu iaz cu pești, menajerie cu ponei și cai, crescătorie de rațe și găște, restaurant, foișor cu grătar și loc de joacă.

Un complex turistic în stil occidental denumit „Acasă în Bucovina” și care aparține unui apropiat al lui Gheorghe Flutur, Ioan Boca. Cei doi sunt prieteni de-o viață. Interesant este faptul că Ioan Boca nu este vreun miliardar ci inginer silvic la Control District în Direcția Silvică Suceava. Pe lângă firma Acasă în Bucovina, acesta mai deține și Întreprinderea Individuală Boca Ș. Ioan. Despre această companie au scris jurnaliștii de la Reporter de Iași, care au detaliat că face parte Grupul de Acțiune Locală Confluențe Nordice, o structură compusă din Consiliul Județean Suceava, al cărui șef este Gheorghe Flutur, orașul Gura Humorului, mai multe comune, SRL-uri, asociații și PFA-uri prin care se accesează finanțări europene. Gurile rele din zonă spun că, de fapt, tot complexul ar fi al lui Flutur.

Gheorghe Flutur mai are încă o opțiune de vacanță. Tot în Gura Humorului, se află 2,5 hectare, pe care le-a donat fiicei și fiului său. Fiul, Cristian, are o vilă construită de familia Flutur în 1992, când fiul avea 10 ani, iar fiica, Cristiana, o vilă cumpărată în 1999 dar pe care apoi a vândut-o în 2016. Flutur poate oricând să meargă și la domeniul din apropierea Transalpina, pe malul lacului Vidra, al colegului de partid, ministrul Finanțelor, Florin Cîțu.

Terenul de milioane de euro al lui Cîțu

75 de hectare în Voineasa, județul Vâlcea, un versant de pădure pe malul lacului Vidra, la doi pași de șoseaua Transalpina și doar 1 km de domeniul schiabil resort Transalpina, construit în mandatul Elenei Udrea, deținute inclusiv conform propriei declarații de avere de ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, împreună cu fratele său, George Cîțu. Aici cei doi frați și-ar dori un complex turistic grandios pentru ski, cu hotel, vile de vacanță, un ștrand plutitor pe lacul Vidra pe care iarna să-l transforme în patinoar, dar și un complex comercial, restaurant, debarcader, tabără de ski, camping, păstrăvărie și un amfiteatru exterior. Un teren evaluat la circa 12 milioane de euro.

Afaceristul care și-a tras un munte întreg

Un apropiat al ministrului de Interne, Romeo Dunca este proprietarul uriașului domeniu schiabil de pe Muntele Mic. Localnicii comentează că și-a tras un munte întreg. Nu este în proprietare, ci în concesiune. Afaceristului i plac gesturile excentrice, cum a fost cazul când s-a decis să ducă un pian cu elicopterul în vârful muntelui pentru un concert de jazz de promovare a stațiunii. El a fost parte și a unui scandal și al unui proces pentru construirea unei cabane turistice în vârf de munte, în mijlocul ariei protejate Sit Natura 2000. Construită tot cu ajutorul elicopterului, în 2009, la aproape 1.600 de metri altitudine în Masivul Brusturu din munții Țarcu, Dunca a admis că nu a avut o autorizație de construire ci doar o înțelegere verbală cu primarul de atunci.

Potrivit sursei citate, conacul Filipescu și moșia regală de la Copăceni, din județul Ilfov, făcută cadou reginei Maria de fostul mareșal al Palatului Regal, Gheorghe Emanuel Filipescu, a ajuns să facă parte din ansamblul imobiliar Green City al afaceristului Dumitru Bucșaru. Acesta este un apropiat al cuplului Udrea-Cocoș. Acesta are și un dosar la DNA legat de complexul Green City.