230-57488-oskar3.jpgE.ON, grup german de utilităţi, pentru că va investi apro­­­­­­ximativ 200 milioane de euro în construcţia a trei parcuri eoliene în judeţul Vaslui. Cu o putere instalată cumulată de peste 110 MW, cele trei parcuri ar putea asigura alimentarea cu energie a peste 110.000 de gospodării. Investiţiile vor fi realizate de compania E.ON Regenerabile Ro­mânia, înfiinţată cu acest scop. Turbinele eoliene vor fi instalate în localităţile Fălciu-Berezeni, Roşieşti şi Vetrişoara, toate în judeţul Vaslui. E.ON este prezent în România din 2005 şi activează în zona distribuţiei şi furnizării de gaze naturale şi energie electrică.

230-57489-oskar2.jpgIntercapital Invest, casă de brokeraj, pentru că a reuşit, săptămâna trecută, o listare foarte rapidă a titlurilor fondului închis de investiţii iFond Financial România, pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Oferta publică iniţială pentru iFond Financial a avut loc în perioada ­­22 iulie – 11 august şi a atras peste 8 milioane lei de la aproximativ 350 de investitori. Prin iFond Financial, Intercapital a adus pentru prima dată la BVB posibilitatea investiţiei indirecte în acţiunile Fondului Proprietatea, în condiţiile în care jumătate din activele fondului sunt plasate în titluri FP.

230-57490-oskar1.jpgRemco România, companie de construcţii industriale, pentru că câştigat un contract de patru milioane de euro în Gabon, pentru un complex de prelucrare a lemnului. Cu o suprafaţă de 22.000 mp, proiectul e localizat în Owendo, oraş din apropierea capitalei Libreville, şi este al doilea derulat de Remco în afara României. Primul contract extern a vizat livrarea unui proiect similar, de 20.000 mp, în Bulgaria, în 2006-2007, cu o valoare de şase mil. euro. La sfârşitul acestei luni, vor pleca primele materiale spre Gabon, iar proiectul va fi definitivat până în iunie 2011. Remco România, filială a companiei olandeze Remco Ruimtebouw din grupul Janssen de Jong, are un portofoliu de peste 100 de proiecte, însumând 500.000 mp.