Mai întâi, companiile au fixat data de 31 martie 2016 drept termen limită pentru a ajunge la un acord complex de fuziune care va implica atât statul francez, unul din acţionarii importanţi de la Orange, cât şi rivalii Iliad şi SFR, cărora ar urma să le fie vândute o parte din activele Bouygues Telecom pentru ca fuziunea cu Orange să primească aprobările necesare din partea Autorităţii pentru concurenţă. 

"Consiliul de Administraţie reunit în data de 30 martie 2016 a constatat că negocierile dintre Orange şi Bouygues nu au înregistrat progrese suficiente", a informat Bouygues într-un comunicat de presă, adăugând că board-ul său "se va reuni din nou înainte de sfârşitul săptămânii pentru a lua o decizie finală cu privire la continuarea sau nu a acestui plan de fuziune". 

Separat, Orange a informat că şi Consiliul său de Administraţie s-a reunit miercuri pentru a decide o posibilă preluare a diviziei de telecomunicaţii a grupului Bouygues dar a ajuns la concluzia că "negocierile nu au înregistrat progrese suficiente", adăugând că board-ul său se va reuni din nou în data de 3 aprilie pentru a examina rezultatul discuţiilor. 

Dacă această operaţiune se va concretiza, numărul jucătorilor de pe piaţa franceză de telecomunicaţii se va reduce de la patru la trei, iar entitatea combinată ar avea o cotă de peste 50% pe segmentul telefoniei mobile. În schimb, noua societate va fi nevoită să vândă o parte din active către rivalii Free şi SFR şi, de asemenea, să se angajeze să limiteze consecinţele sociale pentru angajaţii Bouygues Telecom. 

Grupul Orange, cunoscut anterior sub numele de France Telecom, este prezent în 209 de ţări, are 247 de milioane de clienţi, dintre care 185 de milioane abonaţi la serviciile de telefonie mobilă. Orange a realizat anul trecut vânzări de 39 de miliarde de euro şi avea 155.000 de angajaţi la nivel mondial. Compania este lider de piaţă în România, cu 10,205 milioane de clienţi şi venituri de 453,9 milioane de euro la 30 iunie 2015. AGERPRES