În prezent, ora de vară se aplică în fiecare an, în ultima duminică din martie (ora 03:00 devine 04:00). Cu alte cuvinte, România va trece de la ora de iarnă la cea de vară în noaptea de 30 spre 31 martie, drept urmare, ora 3.00 va deveni ora 4.00.
Românii trebuie să știe că este foarte posibil ca ora de vară să nu mai trebuiască a fi schimbată foarte curând. Și asta pentru că, din luna octombrie a anului 2019, la nivelul Uniunii Europeane există deja dezbateri ca ceasul să nu mai fie dat înainte sau înapoi în funcție de anotimp.
De ceva vreme, subiectul schimbării orei este intens dezbătut de Parlamentul European și de un număr mare al statelor membre ale Uniunii Europene. În vara anului 2018, Comisia Europeană a organizat o consultare publică pe acest subiect, la care 84% dintre europeni au răspuns în favoarea renunțării la schimbarea sezonieră a orei.
Astfel că, până în luna aprilie a anului 2019, fiecare stat membru al UE ar trebui să comunice dacă intenționează să aplice în mod permanent ora de vară sau pe cea de iarnă. Ultima schimbare obligatorie a ceasului ar avea loc pe 31 martie, iar țările care vor dori să treacă permanent la ora de iarnă vor putea face acest lucru pe 27 octombrie. Conform unui studiu, majoritatea românilor doresc păstrarea pe tot parcursul anului a orei de iarnă