Oportunități de angajare în cadrul SAB. Companiile auto recrutează personal

Oportunități de angajare în cadrul SAB. Companiile auto recrutează personal
Publicat de Alecsandru Ion la 15 octombrie 2019, 10:00

Salonul Auto București este cadrul potrivit de a aplica la variate joburi din domeniul autovehiculelor. Oportunități de angajare pot găsi candidații cu nivel de experienţă diferit, atât juniori, cât şi profesionişti, care pot participa la sesiuni de consiliere în carieră şi workshop-uri, arată organizatorii.

Salonul Auto Bucureşti & Accesorii 2019 (SAB) organizează marţi, la Romexpo, Bursa Locurilor De Muncă SAB – Ziua Carierei, în parteneriat cu Iniţativa Pasionaţilor de Autovehicule Rutiere (IPAR), informează organizatorii.

În cadrul evenimentului, reprezentanţii companiilor din domeniul auto au oportunitatea de a lansa în premieră proiecte de recrutare, de a susţine workshop-uri şi conferinţe tematice, de a interacţiona cu candidaţi cu studii superioare şi cu candidaţi activi în căutare de oportunităţi de carieră.

Pentru participanţi, evenimentul este cadrul potrivit de a aplica la variate joburi din domeniul autovehiculelor, cu nivel de experienţă diferit, atât pentru juniori, cât şi pentru profesionişti, şi de a participa la sesiuni de consiliere în carieră şi workshop-uri, consideră SAB.

Tot marţi, în cadrul SAB 2019 are loc şi conferinţa naţională ”Şcoala Profesională în Sistem Dual, Alternativă de Excelenţă pentru rezolvarea crizei forţei de muncă în industria auto”, eveniment organizat în parteneriat cu Şcoala Fără Şomeri şi avându-l ca invitat special şi moderator pe Cornel Bertea Hanganu. Acesta este fondatorul şi preşedintele Şcolii Fără Şomeri, unde a fundamentat şi construit cadrul legal pentru dezvoltarea Şcolii Profesionale în Sistem Dual în România la nivel guvernamental şi care, prin conceptul Şcoala fără Şomeri, a ajutat la dezvoltarea a peste 200 de clase de Dual.

La cele două evenimente şi-a anunţat participarea şi ministrul demis pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.