Societăţile comerciale româneşti se pot promova pe piaţa algeriană prin intermediul Centrului de afaceri româno-algerian, care culege solicitări din partea operatorilor economici algerieni şi în acelaşi timp ajută companiile algeriene să îşi găsească parteneri serioşi în România corespunzator nevoilor lor de marfuri şi servicii made în Romania, potrivit lui Gabriel Stancu, preşedintele Asociaţiei de Promovare a Schimburilor Bilaterale România – Africa de Nord, care a înfiinţat Centrul.

Astfel, Centrul a fost înfiinţat ca urmare a intensificării relaţiilor comerciale şi parteneriatelor stabilite între mediile de afaceri român şi algerian şi sprijină şi consiliază oamenii de afaceri români în demersurile lor de a accede pe piaţa algeriană.
Asociaţia de Promovare a fost înfiinţată în 2011, ca o consecinţă a numeroaselor solicitări concrete din partea partenerilor din Nordul Africii, exprimate cu ocazia misiunilor economice organizate de Ministerul Economiei. Are ca membri fondatori proprietari de societăţi din domeniul constructiilor şi publicităţii media, iar potrivit lui Stancu, pe construcţii civile contractele încheiate prin intermediul APSB-R-AN au depăşit 45 milioane euro în primul trimestru al anului 2012, cu perspectiva depăşirii pâna la sfârşitul anului a unei cifre de 200 milioane euro tranzactionaţi între România şi Algeria.