Borowinski şi-a început cariera în asigurări în anul 2000, ca specialist în cadrul Departamentului de Analiză şi Dezvoltare al Compensa Asigurări Generale, una dintre cele mai mari companii de profil din Polonia.  Doi ani mai târziu, a fost numit director adjunct de Control Financiar în cadrul Compensa Asigurări Generale şi de Viaţă, şi a mai condus pentru doi ani şi jumătate Departamentul de Reasigurări din Compensa Asigurări Generale. 
Începând cu anul 2007, Artur Borowinski s-a alăturat echipei PZM TU SA Vienna Insurance Group, ca vicepreşedinte al Directoratului (Chief Financial Officer). În România, activitatea lui Borowinski a debutat în anul 2010, când a fost numit membru în Consiliile de Supraveghere ale companiilor membre VIG din ţara noastră.
Potrivit sursei citate, Omniasig va fuziona cu BCR Asigurări, conform deciziei Vienna Insurance Group, acţionarul majoritar al ambelor companii. Obiectivul acestui proces de fuziune este de a creşte eficienţa operaţiunilor Grupului in România şi de a crea compania de asigurări lider din ţară.