Sunt ani de zile în care între autoritatea națională gestionară a domeniului turismului, indiferent de denumirea instituțională avută de-a lungul timpului și actorii din această industrie s-a făcut un adevărat ping-pong de acuze referitoare la modul de înțelegere și realizare ale marketingului și promovării destinației România. S-au invocat fonduri insuficiente, neștiință, neputință, neimplicare, vorbe fără fapte, interes individual. Un „paletar” pe care s-a marșat cu generozitate, în cadrul nenumăratelor întâlniri între părți, mese rotunde, dezbateri inițiate în ideea de a se ajunge la vorbitul aceleiași limbi și la luarea unor decizii care să tranșeze decizia, dezbateri ce păreau cu toate să se încheie fără nici o concluzie, doar cu învinși, printre care, cel mai mare fiind promovarea destinațiilor în mod independent. Și, la un moment dat, a apărut ea, ideea: să se înființeze în România acele structuri care în foarte multe dintre țările pe care noi le luăm drept etalon în domeniul turismului funcționează, Organizațiile de Management a Destinației (OMD). De la idee la ceva concret a mai trecut vreme. Alte discuții, un set nou de controverse, dar cu alt final: Ministerul Turismului a creat cadrul legal în care pot fi înființate OMD. Un pas mic pentru România, dar imens pentru turism! Pe scurt, se dorește realizarea unor structuri neguvernamentale, de utilitate publică, cu personalitate juridică, asemănătoare unui parteneriat public-privat, care reunesc la aceeași masa a deciziei, administrațiile publice locale interesate să-și promoveze efficient și independent destinația turistică și toți actorii, plătitori de taxe din această industrie a ospitalității dornici să decidă alături de autoritățile publice direcția și metodele de dezvoltare a desinației. 

Fără a insista prea mult pe partea de organizare internă a unui OMD, de cum va arăta bucătăria internă a acestei structuri din punct de vedere juridic sau de gestionare a resurselor financiare, precizez totuși faptul că acestea se bazează pe prevederile legislației în vigoare inclusive în domeniul fiscal, iar definiția OMD se regăsește în proiectul Legii Turismului, în forma în care a ieșit din dezbatere în comisia de industrii și servicii a camerei deputaților, tocmai pentru a-i conferi greutatea necesară. Și punctez, de asemenea, că absolut tot ceea ce înseamnă OMD ca structurare și funcționalitate a fost dicutat și răs-discutat cu patronatele din turism, iar la forma finală s-a ajuns după o largă consultare publică cu toți actorii interesați de un management coerent al acestui potential uriaș al României.

 

Ce vreau însă să aduc în discuție este unul dintre efectele pe care îmi place să cred că le va avea implementarea acestei idei: ne va învăța să lucrăm împreună. Cred că acest lucru este cel mai important! Să învățăm să punem într-un coș comun tot ceea ce avem noi mai bun și să vindem, iar profitul să se regăseasca în creșterea notorietății și a circulației turistice.

Statul, prin instituția sa numită Ministerul Turismului, a înțeles că România înseamnă o multitudine de destinații turistice, fiecare cu specificul ei. Și creează instrumentul prin care fiecare destinației turistică să poată fi gestionată la nivel local din punctul de vedere al oportunităților de marketing și promovare. E rândul actorilor din zona privață să demonstreze că au dobândit suficientă înțelepciune încât să poată lucra nu numai cu administrația locală, cu care vor fi parteneri în cadrul OMD, cât și ei între ei Individualismul poate ajuta pe termen scurt, dar, a la longue, ne îngroapă. Iar prin intermediul OMD și în interiorul unei astfel de structuri putem arăta cu toții că am înțeles uriașul potențial pe care îl avem ca țară pentru a crește cu ajutorul turismului și să punem în valoare toate resursele turistice naturale și antropice cu care am fost înzestrați, lucrând împreună.

Felicia Szucs,
avocat

(Articol publicat în ediţia revistei Capital de luni, 3 septembrie 2018. Publicaţia este disponibilă la centrele de difuzare a presei din întreaga ţară.)