Pentru a putea fi sponsorii olimpiadei de la Beijing, jucătorii de top internaţionali au pus la bătaie aproape un miliard de dolari, dar pe piaţa romånească campaniile lor sunt practic inexistente.

S-a dat startul Jocurilor Olimpice din China, cel mai aşteptat moment al anului pentru milioanele de fani ai sporturilor de vară, dar şi pentru sponsorii locali, globali sau parteneri ai evenimentului. În total, suma plătită de cei care au dreptul de a-şi face campanii de marketing pe tema Olimpiadei şi de a-i folosi simbolurile în toate pieţele unde operează se ridică, în acest an, la 866 de milioane de dolari, mai mult cu 200 de milioane de dolari faţă de cåt au plătit pentru Jocurile Olimpice de la Atena. În total, la ediţia din acest an a Olimpiadei de vară, Comitetul Olimpic Internaţional (IOC) preconizează că va avea venituri din publicitate şi drepturi de televizare în valoare de circa 3,4 miliarde de dolari.

Pe långă banii cheltuiţi pentru a deveni sponsori ai Olimpiadei, companiile mai pun în joc şi bugete consistente de publicitate. În total, aproximativ patru miliarde de euro ar putea fi cheltuite la nivel mondial pentru marketingul asociat cu „spiritul olimpic“, potrivit estimărilor ZenithOptimedia.

Romånia nu se găseşte pe harta sponsorilor olimpici

119-17381-2.jpgDintre cele 63 de companii care au plătit pentru a se asocia cu Jocurile Olimpice, sponsorii oficiali globali ai ediţiei de la Beijing sunt mărcile Atos Origin, Coca-Cola, General Electric, Manulife, Johnson & Johnson, Kodak, Lenovo, McDonald’s, Omega, Panasonic, Samsung Electronics şi Visa. Pe plan internaţional, spoturile acestora împånzesc pauzele publicitare TV. În schimb, în Romånia, prea puţin din activitatea lor aminteşte de sumele plătite la nivel internaţional în contul parteneriatului olimpic. Specialiştii motivează absenţa acestor campanii prin lipsa interesului publicului pentru eveniment, sportul-rege pe plan local fiind fotbalul. De asemenea, investiţiile nu s-ar justifica complet, spun analiştii media, deoarece transmisiunile sportive vor fi în timpul zilei, datorită diferenţei de fus orar faţă de China, iar audienţa preconizată nu va depăşi cu mult media zilnică a postului public de televiziune, cel care transmite ediţia de vară a Olimpiadei.

Au ales să aplice pe plan local asocierea cu evenimentul de la Beijing companiile Samsung, Coca-Cola şi McDonald’s. Sponsor olimpic din 1928, Coca-Cola a adaptat local campania internaţională „Live Olympic on the Coke side of life“, prin care recipientele acestei băuturi răcoritoare au fost inscripţionate cu logo-ul brandului, scris cu litere chinezeşti.

Transcrierea numelui în chineză poate fi interpretată prin expresia „delicious happiness“ (n.r. fericire delicioasă). McDonald’s va lansa o promoţie pentru produsul Big Tasty, în cele 55 de restaurante din Romånia pe întreaga durată a evenimentului sportiv.

Mărcile romåneşti au propria lor Olimpiadă

119-17382-23media32.jpgDintre sponsorii Comitetului Olimpic Romån, doar Ursus Breweries, Romtelecom şi Niro Investments Group au mizat pe olimpiada din China. Grupul Niro a ales-o pe Nadia Comăneci pentru a fi imaginea companiei, Romtelecom sponsorizează o secţiune Hotnews, în timp ce Ursus Premium a lansat o ediţie specială pentru Jocurile Olimpice. Brandul de bere premium are, totodată, şi una dintre cele mai ample campanii din această vară, mizånd pe evenimente şi concursuri în staţiunile de pe litoral şi pe spoturi TV.

În schimb, chiar dacă nu sunt sponsori internaţionali, sau locali, în preajma evenimentelor de la Beijing, au fost branduri care au mizat în promovarea lor pe ideea de „olimpiadă“. Cel mai elocvent demers este Olimpiada Oamenilor Obişnuiţi, o amplă campanie de marketing, parte din rebrandingul Prigat, în valoare de trei milioane de dolari. În acest context, chiar dacă la nivel internaţional departamentele de marketing ale marilor companii cheltuie sume consistente pentru a se putea asocia cu olimpiada, pe plan local, de acest avantaj profită în special mărcile romåneşti.

Nadia Comaneci

Brandurile globale se întrec în campanii de marketing în jurul olimpiadei din China. Pe plan local, doar grupul Niro mizează pe un sportiv celebru.

Adidas

Campania de imagine concepută de Adidas, unul din principalii parteneri olimpici, arată cum legiuni de chinezi îi ghidează pe cei mai buni atleţi naţionali spre cåştigarea medaliei de aur. Campania a fost premiată în acest an la cel mai important festival de publicitate internaţional, Cannes Lions

119-17380-1.jpg