Jumătate de țară, sub Cod portocaliu și galben. ANM vine cu și mai multe avertizări de fenomene meteo severe

Meteorologii au emis un Cod galben de ploi însemnate cantitativ, în intervalul 14 octombrie, ora 13:00 – 16 octombrie, ora 14:00. Așadar, în intervalul menționat, în Oltenia, Muntenia, local în sudul Banatului și în Dobrogea, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură va ploua pe arii extinse va ploua pe arii extinse și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși 25-35 l/mp și pe arii restrânse 35-40 l/mp.

De asemenea, în regiunile sudice temporar vântul se va intensifica, cu viteze de 45-55 km/h, conform informațiilor transmise de meteoromania.ro

Vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă

În a doua parte a zilei de joi și în noaptea de joi spre vineri, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, la altitudini mai mari de 1.700 m vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, notează meteorologii.

În județele Teleorman, Olt, Giurgiu, Călărași, Dolj, Ilfov și municipiul București și în special în jumătatea sudică a județelor Argeș, Dâmbovița, Vâlcea și Gorj va ploua abundent și se vor acumula cantități de apă în general de 40-60 l/mp.

Alertă meteo de la ANM

Între 14 și 17 octombrie, un ciclon mediteranean va trece peste România, provocând ploi pe întreg teritoriul țării și ninsori în zonele montane.

Joi, 14 octombrie, vremea se va fi mai rece față de zilele anterioare, valorile termice fiind uşor mai scăzute. În jumătatea de sud-est a ţării va fi înnorat și va ploua temporar. Prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi local 20-25 l/mp şi izolat 30 l/mp.

Înorările vor fi temporare în restul teritoriului, iar ploile vor fi prezente pe arii mai restrânse, în special în timpul zilei. În zona montană vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini mari va ninge şi se vor depune straturi de zăpadă. Vântul va sufla slab şi moderat.