O veste bună: Italienii sunt solvabili!

O veste bună: Italienii sunt solvabili!
Publicat de CAPITAL la 13 iulie 2011, 13:38

Profilul de maturitate al datoriilor Italiei protejează această ţară împotriva unei creşteri explozive a randamentelor, a apreciat, miercuri, un analist de la Moody’s, transmite Reuters.

Marţi, randamentul pentru obligaţiunile italiene pe 10 ani a trecut, în premieră, pragul de 6%, iar spreadul faţă de bondurile germane a ajuns la 3,5 puncte procentuale.

‘Trezoreria italiană are o marjă de manevră. O mare parte din titluri au o maturitate pe termen lung şi, chiar dacă spreadurile cresc, plata datoriilor este sustenabilă’, a declarat analistul Moody’s, Alexander Kockerbeck, într-un interviu acordat cotidianului italian Il Messaggero.

La finele lunii iunie, maturitatea medie a datoriilor Italiei era de 7,09 ani.

Analistul Moody’s a adăugat că situaţia din Italia este relativ stabilă şi că nu există motive fundamentale pentru ca extinderea crizei din Grecia să o afecteze. Potrivit lui Alexander Kockerbeck, creşterea explozivă a randamentelor pentru obligaţiunile italiene a fost cauzată în principal de tensiunile politice din peninsulă, care au crescut incertitudinea cu privire la rezultatul votului pentru un buget de austeritate.

Moody’s atribuie Italiei un rating ‘Aa2’ cu perspectivă negativă.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.