La fel ca toate ţările care deţin preşedinţia, Danemarca are o listă de sarcini pe care le are de îndeplinit, la care se adaugă, în contextul actualei crize din zona euro, cea mai presantă responsabilitate: aceea de a garanta că statele euro şi non-euro rămân unite, evitând formarea unei prăpăstii între cele două tabere.

Faptul că Danemarca nu este membră a zonei euro o face să pornească dintr-o poziţie dezavantajoasă, comentează EUobserver.

Prim-ministrul danez Helle Thorning-Schmidt, unul dintre puţinii politicieni de centru-stânga din Uniunea Europeană, a putut să îşi imagineze cam ce o aşteaptă încă de la primul ei summit UE, în decembrie.

Atunci când a vorbit despre importanţa de a menţine unitatea celor 27 de ţări europene, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a replicat:. "Vorbeşti din afară şi eşti nouă. Nu vrem să auzim asta de la tine", potrivit Financial Times.

În timp ce această izbucnire a lui Sarkozy a venit în timpul summit-ului, rezultatele reale ale reuniunii la nivel înalt fac şi mai dificilă sarcina lui Thorning, de a păstra unite ţările membre UE.

În urma summitului european, cele 17 ţări din zona euro au căzut de acord asupra unui pact interguvernamental cu privire la înăsprirea disciplinei fiscale. Cele nouă ţări non-euro – inclusiv Danemarca – au promis să participe la această înţelegere, în timp ce Marea Britanie a refuzat să ia parte la tratat.

Următoarele săptămâni vor fi dominate de eforturi pentru a pune la punct detaliile pactului. Dar acest lucru prezintă propriile probleme pentru Copenhaga, în eforturile sale de a se asigure că prevederile acordului nu vor declanşa un referendum. Danemarca este una dintre puţinele ţări din Europa conduse în prezent de un Guvern de centru-stânga, ce este împotriva pactului, motiv pentru care cere organizarea unui referendum pe această temă.

În plus, sarcina de a împiedica formarea unei prăpăstii între zona euro şi celelalte ţări se anunţă dificilă şi în contextul în care autoritatea preşedinţiei semestriale a UE scade, de cand Tratatul de la Lisabona a creat funcţia de preşedinte permanent al Consiliului European, iar Marea Britanie a refuzat să ia parte la înţelegrea de la summitul european.