FMI a precizat într-un comunicat că în ajun consiliul său de administraţie a dat undă verde acestui împrumut negociat cu Belgradul în luna august.
Cu toate acestea, Serbia nu intenţionează să folosească aceste sume.

Împrumutul trebuie ‘să asigure economia Serbia în faţa şocurilor externe, să ancoreze cadrul responsabilităţii fiscale şi să rezolve problema blocajelor din climatul de afaceri cu scopul de a promova crearea de locuri de muncă’, a subliniat directoarea generală a Fondului, Nemat Shafik, citată în comunicat.
Disciplina fiscală se află în miezul programului economic definit pentru o perioadă de 18 luni.

Serbia a primit, între ianuarie 2009 şi aprilie 2011, un împrumut în valoare de 1,5 miliarde euro în schimbul căruia s-a angajat într-o politică de reducere drastică a deficitului său bugetar.

FMI a deplâns faptul că după expirarea acestui împrumut disciplina s-a relaxat. ‘În timpul scurtului intermediu dintre programul precedent şi cel nou, parlamentul a adoptat o lege populistă de descentralizare care a transferat 1,25 la sută din PIB, parte a încasărilor fiscale, spre colectivităţile locale fără să le impună responsabilităţi proporţionale în cheltuieli’, a făcut cunoscut Fondul.

Instituţia financiară a cerut guvernului de la Belgrad ‘să accelereze ritmul reformelor’, prin restructurarea sau vânzarea societăţilor de stat, sporirea flexibilităţii pe piaţa muncii şi respectarea deplină a dreptului la proprietate.
Fondul prevede o creştere economică de 3% în 2012, după 2% în 2011 şi 1% în 2010.

Sursa: Agerpres