O persoană care se folosea de numele Rodicăi Stănoiu, fost ministru al Justiţiei, pentru a obţine bani de la persoane cu situaţie financiară bună a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru înşelăciune.

Ar fi obținut suma de 6.500 lei

Potrivit unui comunicat al PJS1 transmis miercuri, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (cinci acte materiale).

„În fapt, s-a reţinut că, în perioada 4 – 20 iunie, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a indus în eroare un număr de cinci persoane fizice cunoscute ca având o situaţie materială bună (pe care le identifica din analizarea Revistei Forbes), prin folosirea numelui Rodica Stănoiu şi a calităţii de fost ministru al justiţiei şi senator în Parlamentul României, prezentându-le acestora ca adevărată împrejurarea mincinoasă că se îngrijeşte de o persoană cu o situaţie financiară precară şi dizabilităţi psihice, care are nevoie de bani pentru a putea locui în continuare într-un cămin studenţesc situat în Bucureşti, cu consecinţa producerii unei pagube în valoare de 6.500 lei în dauna a două persoane vătămate, în cazul celorlalte persoane vătămate nefiind produsă o pagubă din motive independente de voinţa autorului”, arată procurorii.

Dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sector 1 Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.

Fostul ministru s-a retras din politică

Fostul ministru al Justiției în guvernul Adrian Năstase, în perioada 2000-2004, Rodica Stănoiu, și-a încheiat cariera politică în 2008, odată cu terminarea mandatului de senator.

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis definitiv în 2014, în cazul fostului ministru, că a colaborat cu Securitatea, la finalul unui proces de şapte ani. ÎCCJ a respins atunci recursul făcut de Rodica Stănoiu la decizia similară dată de Curtea de Apel Oradea, în procesul intentat de fostul demnitar pentru anularea deciziei de colaborare cu Securitatea dată de CNSAS în 2006.

Înalta Curte de Casaţie și Justiție a respins recursul ca nefondat, decizia fiind irevocabilă.

Dosarul Rodicăi Stănoiu cu CNSAS s-a judecat la Curtea de Apel Oradea după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, în martie 2010, strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Bucureşti, la solicitarea fostului ministru care a invocat presiunea mediatică.