România, printre liderii în oferirea de sprijin financiar elevilor și studenților

Se schimbă modul în care sunt acordate bursele. România se află în topul țărilor care asigură un sprijin financiar considerabil pentru elevi și studenți prin intermediul burselor acordate în sistemul public de învățământ, atât preuniversitar, cât și universitar.

Totuși, această generozitate vine cu provocări legate de sustenabilitatea bugetară, mai ales în contextul unei crize economico-financiare.

„România a devenit una dintre țările care oferă cel mai puternic sistem de burse în sistemul public. Atât în zona preuniversitară, cât și în zona universitară. Ca ministru al Educației, eu totdeauna voi spune că dacă cineva dorește să dea bani în sistemul nostru, mă bucur. Doar că, totdeauna când se întâmplă astfel de creșteri spectaculoase, ești foarte atent la sustenabilitate.

Și în condiții normale, nu în criză economico-financiară, este greu pentru o țară să acopere un buget atât de mare de burse. Repet, eu mă bucur că încercăm să-l acoperim, dar trebuie să recunoaștem în același timp că este o presiune pe buget”, declară ministrul.

Ministrul Educației, Daniel David, subliniază că, deși este binevenită orice creștere a fondurilor alocate bursei, trebuie să existe o atenție sporită asupra modului în care acestea sunt gestionate pe termen lung.

El atrage atenția că, în condiții normale, acoperirea unui buget atât de mare pentru burse reprezintă o povară pentru finanțele publice, iar în perioade de criză, resursele devin și mai limitate.

„Ceea ce vom propune, ce am în minte, ca să redimensionăm sistemul de burse, într-o manieră acceptabilă, (…) este ca în zona studenților, dacă noi ne raportăm nu la salariul minim brut, ci la salariul minim net, vom avea o scădere a fondului de burse, așa cum au spus și studenții, și îi vedeți că protestează, în mod natural.

Cu toate acestea, în propunerea pe care am făcut-o, reducerea fondului de burse, sigur că este sub anul 2024, n-ai cum să intri în competiție cu anul 2024, dar este cu 10% mai mare decât ce-am avut în anul 2023. Adică anul în care apare legea educației și prindem anumite luni. Deci s-a redus față de 2024, dar este cu 10% mai mare decât 2023”, mai spune el.

Daniel David
SURSA FOTO: danieldavid.ro

Recalibrarea sistemului de burse la nivel universitar

Pentru a răspunde acestor provocări, ministrul propune o recalibrare a sistemului de burse, mai ales în zona studențească. O schimbare esențială ar fi legată de raportarea valorii burselor nu la salariul minim brut, ci la salariul minim net, ceea ce ar conduce la o reducere a fondului total al burselor față de anul 2024.

„Măsurile pe care le discutăm s-ar putea să ne ducă, inevitabil, la o reducere a fondului de burse față de 2024. Dar în primele estimări pe care le facem în acest moment, totuși va fi de aproape 3 ori, dacă vom menține aceste criterii pe care, repet, încă nu le-am stabilit definitiv. Menținem o creștere de aproape 3 ori față de 2023”, declară ministrul.

Totuși, chiar și cu această ajustare, alocările pentru burse în 2025 ar urma să fie cu aproximativ 10% mai mari decât în 2023, anul în care a intrat în vigoare Legea Educației.

În ceea ce privește învățământul preuniversitar, abordarea este similară. Ministerul vizează o scădere ușoară a fondului de burse față de 2024, dar cu o alocare de aproape trei ori mai mare față de nivelul din 2023.

Ministrul pune accent pe protejarea bursei sociale, recunoscând importanța acesteia în prevenirea abandonului școlar și în asigurarea accesului elevilor din medii defavorizate la educație.

Revizuirea criteriilor pentru bursele de merit

Modificările vor viza în special bursele de merit, unde criteriile de acordare vor fi revizuite.

Până acum, bursele de merit erau acordate celor din primele 30% ale clasei, însă deseori această regulă conducea la acordarea burselor unui procent mult mai mare, din cauza mai multor elevi cu note foarte bune.

Noua propunere limitează bursele de merit la 15% din elevii unei clase, cu o notă minimă de 9, iar în cazul unui număr mai mare de elevi cu această medie, se vor stabili criterii suplimentare pentru departajare.

„Eu știu că bursele sociale au un rol foarte important în a aduce copiii la școală, în a preveni abandonul școlar, astfel încât, dacă vreau să apăr ceva, sunt bursele sociale, nu la nivelul anului 2023, la nivelul anului 2024. Pe celelalte va trebui să le modificăm. (…)

Probabil că în zona meritului vom defini meritul altfel. Era definit până la 30%, dar de multe ori depășeai 30% dintr-o clasă, că dacă erau mai mulți cu 9,50 ajungeai și la un procent mult mai mare din clasă care reușea să obțină bursă de merit”, precizează David.