In plus, nu se stie inca daca noile bancnote vor circula in paralel cu cele vechi sau daca vor fi introduse simultan cu retragerea leului vechi. Bancherii spun ca experienta Frantei, care a pastrat in circulatie ambele bancnote, nu este tocmai buna. Pe de o parte, pentru ca ingreuneaza munca agentilor economici. Circulatia in paralel a celor doua feluri de bancnote va implica utilizarea a doua preturi : unul exprimat in „leul tare” si altul in bani vechi, de ordinul milioanelor. Pe de alta parte, chiar experienta romaneasca a aratat ca ori de cate ori a fost introdusa in circulatie o bancnota noua, comerciantii, cu multa vreme inainte de retragerea celei vechi, refuzau sa primeasca hartiile care urmau sa fie scoase de pe piata. Si aceasta, in situatia in care nu era vorba de o reforma monetara. In noile conditii, panica va fi cu atat mai mare. Atat consumatorii, cat si comerciantii vor fugi de banii vechi. In plus, exista riscul ca reticenta fata de bancnotele vechi sa conduca abateri de la paritatea oficiala dintre leul nou si leul vechi. Cu alte cuvinte, s-ar putea ca preturile afisate in bani vechi sa fie umflate artificial. Introducerea „leului tare” simultan cu retragerea din circulatie a bancnotelor vechi implica, in schimb, cheltuieli suplimentare. Aceasta, pentru ca banii vechi vor fi retrasi din circulatie inainte de a-si fi consumat durata normala de viata.
Experti bancari sustin ca o operatiune de inlocuire a bancnotelor si monedelor vechi cu unele noi, in urma unei reforme monetare, implica cheltuieli de zeci de milioane de dolari, din partea autoritatii monetare. De exemplu, pentru inlocuirea monedelor nationale ale tarilor membre ale Uniunii Europene cu moneda unica euro s-au cheltuit intre 50 si 100 milioane de dolari, in functie de marimea fiecarei tari.
Bancherii spun ca modelul francez si cel italian, din ‘70 – ‘80, au fost printre cele mai costisitoare. Pentru reforma monetara din Franta, statul a cheltuit peste 50 milioane de dolari, numai pentru tiparirea noilor bancnote.