În cel de-al 50-lea an de prezență în România, Lufthansa va adăuga programului său de zboruri încă două rute noi. Începând cu 29 octombrie 2017, pentru prima dată, compania aeriană va avea zboruri zilnice către Frankfurt atât din Cluj, cât și din Timișoara. Ambele orașe sunt deja conectate cu Munchen.

Aceste noi zboruri vor avea orar zilnic și vor fi operate cu o aeronavă Embraer 190 care le oferă pasagerilor 100 de locuri atât la clasa Business, cât și la clasa Economy. Printr-un singur transfer la Frankfurt, clienții din România pot alege din 174 conexiuni cu 71 de țări.

“Timișoara și Cluj-Napoca vor fi conectate direct la cele mai mari hub-uri ale noastre, pasagerii din aceste orașe având astfel acces la peste 200 de destinații din toată lumea și putându-se bucura de o nouă experiență de zbor lung-curier cu noile noastre aeronave Airbus A380 și A350, precum și Boeing 747-8”, a spus Antonio Tassone, General Manager Sales România în cadrul Lufthansa Group.

Prin intermediul acestor 28 de noi zboruri săptămânale, grupul își consolidează poziția în România, liniile sale aeriene Lufthansa, Austrian Airlines și SWISS ajungând astfel la 164 de decolări directe săptămânal către hub-urile sale din Frankfurt, Munchen, Viena și Zurich.

 

Te-ar putea interesa și: