Peste 120.000 de porci au fost sacrificaţi recent în Bulgaria pentru a limita numărul cazurilor de pestă porcină africană, iar în România au fost raportate luna trecută 300 de focare, experţii fiind îngrijoraţi că extinderea epidemiei poate devasta industria europeană a cărnii de porc, se arată într-o analiză realizată de Euronews, potrivit Agerpres. Atât România, cât şi Bulgaria au luat măsuri pentru a preveni extinderea suplimentară a virusului, iar zeci de mii de porci au fost eutanasiaţi. Dar unii fermieri din sudul Bulgariei nu vor să-şi omoare animalele care nu sunt infectate. Cele două ţări sunt printre cele mai sărace din UE, iar autorităţile se confruntă cu dificultăţi semnificative în a-i convinge pe cetăţeni să adopte măsurile preventive, apreciază Euronews.

În total, aproximativ 130.000 de porci de la crescătoriile din Bulgaria au fost sau urmează să fie sacrificaţi. Până acum, autorităţile de la Sofia au confirmat 26 de focare, inclusiv la cinci crescătorii. Unii experţi afirmă că Bulgaria ar putea să-şi piardă întregul sector de creştere a porcilor şi să fie nevoită să sacrifice aproximativ 600.000 de porci din cauza pestei porcine africane. Analiştii susţin că în mai puţin de o lună preţul cărnii de porc în Bulgaria a crescut cu până la 30% iar până în toamnă ar putea creşte cu încă 15%. Guvernul de la Sofia a alocat 3,7 miliarde de leva pentru combaterea pestei porcine africane, în condiţiile în care în Bulgaria sunt 1,2 milioane de porci crescuţi în ferme.

În ultimul an, pesta porcină africană s-a extins în Asia, iar în Europa au fost raportate cazuri în ultimii cinci ani. Această epidemie poate fi periculoasă pentru industria cărnii de porc din Europa. Deja Grecia a interzis importurile de carne de porc din Bulgaria şi a extins verificările la graniţă. Crescătorii de porci din România acuză autorităţile că au eşuat complet în implementarea măsurilor preventive, apreciază Euronews.

Comisia Europeană a avertizat că noile zone cu risc ridicat privind pesta porcină africană sunt Bulgaria, Polonia şi Lituania. Până acum nu s-au înregistrat cazuri în Europa Occidentală.