Anul acesta, statul va investi în premieră în promovarea pensiilor private. Finanţarea campaniei de publicitate va fi asigurată printr-un împrumut de la Banca Mondială, în valoare de aproximativ un milion de euro.

Mihai Şeitan, preşedintele Casei Naţionale de Pensii şi Alte Asigurări Sociale (CNPAS), declară că numai producţia publicitară se va ridica la 7-800.000 de euro. În scenariul oferit de şeful CNPAS, campania de publicitate ar urma să dureze cel puţin trei luni, derulându-se în toamna acestui an. Tot atunci va intra în vigoare şi legea pensiilor obligatorii.

Campania este planificată a fi difuzată pe toate componentele de media: print (pliante, broşuri, postere), outdoor, audiovizual şi conferinţe. Pentru a face economii, preşedintele Casei de Pensii se gândeşte să difuzeze campania doar pe staţiile publice de radio şi televiziune. Radioul public ar fi acceptat deja un parteneriat, în vreme ce televiziunea publică a condiţionat difuzarea gratuită a reclamei la sistemul privat de pensii de obţinerea, de la Consiliul Naţional al Audiovizualului, a statutului de campanie de interes public, pentru a fi socotită în afara timpului maxim de publicitate permis de lege.

Chiar şi aşa, la nivel schematic, planurile preşedintelui Şeitan seamănă cu socoteala unei gospodine mai chivernisite, în faţa tarabei cu zarzavaturi: „dacă cumpăr morcovi, rămân fără pătrunjel“.

Campania se va derula printr-o altă instituţie, Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), ce are ca obiectiv strategic „promovarea în rândul populaţiei a încrederii în sistemul de pensii administrate privat“. CSSPP va lucra împreună cu Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. La sfârşitul campaniei, populaţia ar trebui să aibă „o încredere sporită“ în pensiile private, facultative şi obligatorii.
De ce par oficialităţile naive ca nişte gospodine? Dacă e să-l credem pe Bogdan Enoiu, director general al agenţiei de publicitate McCann-Erickson, cel puţin pentru că îşi imaginează că proiectul de campanie va avea succes, cu mult sub bugetul minim necesar. Enoiu declara, anul trecut, că o campanie de informare eficientă pentru pensiile private se poate realiza cu circa trei-cinci milioane de euro.

Mai mult, preşedintele Grey România, Mihail Vârtosu, a insistat că va participa la licitaţie numai dacă sunt întrunite condiţiile de finanţare, şi interlocutorul va fi unul de tip „client“, în stare să formuleze obiectivele în mod coerent.

„Sistemul obligatoriu de pensii private trebuie să intre în vigoare în partea a doua a anului, şi dacă procesul de selecţie începe acum, există timpul necesar pentru finalizarea cu succes a campaniei“, a mai spus Vârtosu. Acesta crede că publicul-ţintă ar trebui să fie format din persoane sub 40 de ani.

O altă agenţie cu activitate în campaniile publice, Publicis, este, la rândul său, interesată să participe la licitaţie.

Reforma sistemului de pensii este întârziată. Pensiile facultative, din aşa-zisul „pilon III“, vor intra în funcţiune în această primăvară. Dacă pentru toamnă mai e timp, mecanismul licitaţiei publice va face ca intenţia frumoasă a preşedintelui Şeitan, de a prinde în promovare şi pilonul III, să rămână un deziderat greu, dacă nu imposibil de atins. 

Campanie pentru câştigarea încrederii

Obiectivul campaniei
promovarea în rândul populaţiei a încrederii în sistemul de pensii administrate privat

Surse de finanţare
prin MMSSF, din fonduri provenite dintr-un împrumut la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, prin Proiectul privind „Dezvoltarea Sectorului Social“

Tipul campaniei
campanie de informare publică

Componente
furnizarea de informaţii cu privire la organizarea şi funcţionarea sistemului;
creşterea încrederii populaţiei în pensiile private, facultative şi obligatorii, construirea unei imagini pozitive a CSSPP

Canale de distribuţie
internet, mass-media, respectiv presa scrisă, radio şi TV, materiale informative tipărite – pliante, broşuri, postere, precum şi conferinţe naţionale.