Numărul turiştilor în Regiunea Centru, în creştere; cei mai mulţi aleg ca destinaţie judeţul Braşov

Numărul turiştilor în Regiunea Centru, în creştere; cei mai mulţi aleg ca destinaţie judeţul Braşov
Publicat de Valentin Vioreanu la 24 iulie 2014, 10:11

Numărul turiştilor care au ales ca destinaţie în luna mai Regiunea Centru a înregistrat o creştere cu 8,01% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui raport al Direcţiei Regionale de Statistică Alba.

Astfel, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna mai în Regiunea Centru au fost de aproape 167.000, faţă de mai 2013, când numărul acestora a fost de aproximativ 154.500. Cei mai mulţi turişti au optat pentru cazarea la hotel, respectiv 63,73%, poziţia următoare fiind ocupată de pensiunile turistice, cu 12,51%.

Judeţul Braşov a înregistrat numărul cel mai mare de turişti cazaţi, aproape 70.000, ceea ce înseamnă în jur de 42% din totalul pe Regiune. Aproximativ 35.000 de turişti, reprezentând 20,76%, au ales ca destinaţie Mureş, care ocupă locul al doilea între judeţele din Regiunea Centru din acest punct de vedere.

Doar în jur de 7.500 de turişti, adică 4,53% din total, s-au cazat în unităţile de profil din Covasna. Cele mai puţine înnoptări, 6,20%, s-au înregistrat însă în Alba.

Judeţul Sibiu a avut cel mai mare grad de ocupare – 33,6%, la polul opus situându-se judeţul Braşov, cu 17,2%. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare din Regiunea Centru a fost în mai de 21,7% pe total structuri de cazare turistică, peste nivelul din aceeaşi lună a anului trecut – 20,3% şi sub nivelul calculat pe ţară – 24,8%. AGERPRES/

Informații articol
Etichete:
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.