În urmă cu câțiva ani, Federaţia Industriei Orologiere Elveţiene estima că anual sunt produse peste 40 de milioane de ceasuri false. În același interval de timp, industria elvețiană produce circa 30 de milioane de ceasuri. Este limpede cât de extins este flagelul falsurilor în această industrie. Dar cine susține acest flagel? Este simplu: cumpărătorii. Atâta timp cât vor exista clienți pentru așa-numitele „fake watches“, vor exista și producători pentru ele. Sunt multe cazurile în care un ochi versat descoperă la încheietura unei mâini un ceas care, deși pare de lux și are un brand cunoscut trecut pe cadran, nu este decât o simplă copie. Există și situații în care un ceas ce pare să respecte întocmai detaliile unuia produs de un brand celebru, poartă un cu totul alt nume. Așa cum există și piese care, aparent, fac parte din categoria de lux, dar au doar componente identice cu cele ale unora din această categorie. Acestea din urmă intră în sfera unor companii care nu fac altceva decât să copieze părți componente ale mai multor ceasuri de renume, să le îmbine și să scoată pe piață „propria“ creație. De departe, însă, cea mai păgubitoare zonă a ceasurilor false este cea a pieselor identice cu cele originale. Nu de puține ori, în goana după un statut aparte, persoane de bună credință au cumpărat – cu zeci de mii de euro – ceasuri care valorau doar câteva zeci de euro.

Cum recunoști un ceas fals? Nu este deloc o întrebare ușoară. „Calitatea“ falsurilor din zilele noastre a crescut atât de mult, încât până și un ceasornicar cu experiență se poate lăsa înșelat. Cel puțin, până în momentul în care deschide carcasa pentru a explora mecanismul. Adunate de la mai mulți ceasornicari cu experiență, ideile principale ale descoperirii unui ceas fals sună astfel: înainte de a achiziționa ceasul dorit, studiați cu atenție colecțiile mărcii respective chiar pe site-ul sau în cataloagele producătorului. Observați cu atenție detaliile pieselor și veți identifica destul de ușor o linie directoare. Sunt puține companii producătoare de ceasuri care nu respectă, la fiecare colecție sau piesă, câteva reguli interne stricte. Studiați cu atenție numele gravat pe ceas și, eventual, seria acestuia. Niciodată un ceas al unei companii cunoscute nu va avea defecte apărute în timpul gravurii sau imperfecțiuni ale culorilor. Până și cristalul care permite vizualizarea cadranului poate reprezenta o sursă de informație pentru deosebirea unui original de un fals. La unele piese, această componentă are rol de lupă și este destul de simplu să observați diferențe între forța de mărire a acestuia.

Un alt sfat important venit de la cunoscători este acela de a nu cădea pradă „ofertelor“ avantajoase. Orice ceas care este vândut cu mai puțin de jumătate din prețul anunțat de producător trebuie privit cu mare reticență. Producătorii de ceasuri de lux nu oferă niciodată discounturi atât de mari și nici nu există așa-numita perioadă de „vânzare accelerată“ care implică reduceri majore de preț. Un ceas de lux este o piesă de mare valoare, iar exclusivismul său derivă inclusiv din menținerea unui preț ridicat la care nu oricine are acces. Nu în ultimul rând, evitați să cumpărați de la persoane necunoscute sau care încearcă să vă seducă printr-o ofertă de nerefuzat. Dacă tot vă doriți un ceas de lux, cu un brand de renume pe cadran este de preferat să mergeți la un dealer autorizat. Unul care să vă pună la dispoziție și cartea tehnică, și un certificat de garanție. Chiar și în cazul în care descoperiți un chilipir, este indicat să mergeți atât cu ceasul, cât și cu vânzătorul acestuia la un reprezentant al mărcii respective. Contra unui comision, acesta va putea să verifice autenticitatea. Mai bine cheltuiți o sumă modică în raport cu prețul ceasului, decât să regretați ulterior că ați fost înșelat.

Câteva exemple:


Rolex Submariner face parte cu siguranță din categoria „ceasurilor iconice“. De aceea, este și unul dintre cele mai copiate ceasuri din istorie. În multe cazuri, diferența dintre original și fals poate fi observată încă de la sunetul bezelului. Dacă la cel original sunetul este inconfundabil, puternic, cu sonorități arhicunoscute în toată lumea, în cazul celui fals abia se aude atunci când este învârtit. Dezastrul continuă și în interior. În primul rând, inscripțiile de pe partea interioară a capacului nu corespund realității. Se observă și calitatea proastă a metalului și ștanțarea amatoricească a datelor companiei. Cel mai evident aspect este însă mecanismul de cea mai joasă speță. Culoarea galbenă, cu aspect de aramă, îl dă de gol de la o privire din avion. Masa oscilantă nu are nicio legătură cu calitatea impusă de Rolex de-a lungul anilor.


TAG Heuer este, ca și Cartier sau Rolex, printre mărcile preferate de falsificatori. Modelul Carrera este unul dintre cele emblematice atunci când vorbim despre tradiţia automobilistică a celor de la Tag. Precursorul familiei Grand Carrera a avut un succes fulminant pe piaţa asiatică, de unde poate şi apetenţa de a face copii. La volume mari, fake-uri multe. De obicei, între fals și original diferența poate fi făcută încă de la nivelul carcasei. Aceasta are o formă diferită şi alte dimensiuni faţă de cea autentică. Greul şi sluţenia de-abia acum încep cu adevărat. Această carcasă neconformă cu standardele oficiale înglobează un bezel din plastic. Ceasul veritabil, o adevărată bijuterie, deţine o carcasă din oţel inoxidabil şi un bezel în consecință, beneficiind de o finisare ireproşabilă. Să nu uităm de scala tahimetrică, doar vorbim despre un ceas care aparţine domeniului automobilistic. Pe lângă diferenţa de lizibilitate, după câteva atingeri ale tahimetrului, inscripţiile de pe el vor ceda treptat, dar sigur de la simpla transpiraţie a mâinii. Să nu mai adăugăm calitatea tratamentului metalului de la piesa originală, într-un contrast evident cu metalul opac al falsului. La modelul fals, pe lângă faptul că în loc de capac din safir avem de-a face cu tablă ambutisată de cea mai joasă speţă, inteligenţa ne este insultată şi de prezenţa unor inscripţii cel puţin hilare. Pentru a ne convinge să achităm o sumă oarecare, probabil mult mai mică decât cea a ceasului original dintr-un magazin autorizat, pe acest capac de toată jena sunt inscripţionate nişte coduri. În căutarea legitimităţii, falsificatorii nu au reuşit nici măcar să copieze un cod oficial al ceasului autentic. Este vorba despre un cod de la un cu totul alt model. Pe ecran, sarabanda erorilor şi inducerilor în eroare continuă cu brio. Sigla TAG Heuer este „reprodusă“ la o scară aproximată, probabil, „ochiometric“, iar subcadranele totalizatoarelor de cronograf şi secundarul periferic sunt poziţionate complet eronat.

Copii rebotezate. Multe companii încearcă să copieze rețeta marilor firme din haute horlogerie. Doar că vor să ajungă la succes pe scurtătură. Și… ca să treacă peste costisitorul capitol cercetare-dezvoltare, copiază fără rușine componente și elemente de design ale unor piese clasice. Cu precădere, asiaticii sunt cei care copiază produsele de vârf europene şi le vând sub diverse nume. Majoritatea ceasurilor „look like“ – pe care amatorii de aşa ceva preferă să le numească „homage“ – sunt rezultatul inspiraţiei directe pe care producătorii ieftini din Extremul Orient o găsesc în oferta occidentală. În cazul lui Rolex Submariner Date, alternativele propuse de Alpha, Steinhart, Squale sau Weierman sunt, dacă s-ar justifica să spunem astfel, printre cele mai bine cotate. După cum se observă, inscripţionarea pe cadran a unui nume irelevant, dar având sonoritate germană a fost preferată de către copiatori. Mai există şi cazul ceasurilor „blank look like“ ce ajung să capete statut de obiect promoţional. Acestea sunt decorate comform comenzii din partea companiei care le achiziţionează şi, în mod cu totul surprinzător, poartă pe cadran mărci din cu totul alte domenii decât cel al ceasornicăriei. Ce spuneţi despre un Rolex Submariner „look like“ având carcasă şi brăţară din plastic (dar capac şi închizătoare din „stainless steel“) botezat cu numele unui producător de camioane?