Unul dintre efectele devastatoare ale crizei climatice este scăderea precipitațiilor în nordul Afganistanului. Aici, oamenii nu au mai văzut o picătură de ploaie de anul trecut, potrivit unui reportaj Al Jazeera.

Oamenii sunt disperați. Nu a mai căzut ploaie de anul trecut

În timp ce toată lumea a urmărit la știri ofensiva talibanilor din Afrganistan, după plecarea americanilor,  ofenisvă încheiată cu prăbușirea rapidă a guvernului de la Kabul, o criză și mai profundă își arăta colții.  „Ultima dată când am văzut ploaia a fost anul trecut și nu a durat decît cîteva ore”, spune Mullah Fateh, primarul satului Haji Rashid Khan din Bala Murghab.

Comunitățile din provincia Bala Murgab se agață de viață în micile case din din paiantă, unde 90% din cei 600.000 de locuitori trăiesc de pe urma animalelor sau a ceea ce cultivă, potrivit agenției umanitare ACTED. „Am vândut oile pentru a cumpăra mâncare, alții au murit de sete”, spune Fateh. După prima dintre cele două secete recente, cea din 2018, a rămas cu 300 de oi. Acum, după ultima secetă, numărul lor a scăzut la 20.

Peste 22 de milioane de afgani vor fi afectați de „nesiguranță alimentară acută” în această iarnă

Agențiile Națiunilor Unite au anunțat zilele trecute că peste 22 de milioane de afgani vor fi afectați de „nesiguranță alimentară acută” în această iarnă, avertizând că țara măcinată de războaie se confruntă cu una dintre cele mai grave crize umanitare din lume.

Schimbările climatice i-au adus aici

Dependent de ajutoare, prins decenii la rînd în cicluri de războaie devastatoare, Afganistanul se confruntă cu cea mai dură lovitură, provocată de schimbările climatice, cauzate de emisiile cu efect de seră, potrivit unui studiu realizat de grupul ecologist Germanwatch.

Stilul de viață al unui afgan provoacă 0,2 tone de emisii de dioxid de carbon pe an, comparativ cu 15 tone ale americanului mediu, arată cifrele Băncii Mondiale. Conform predicțiilor, unul dintre efectele devastatoare îl reprezintă scăderea precipitațiilor în nordul Afganistanului.

Și-au vândut copiii pentru a avea bani de apă

Setea  cauzată de secetă nu afecteaz doar corpul, ci și legăturile de familie. Anul acesta, 20 de familii din satul Haji Rashid Khan, care nu are școală, nici clinică, și-au vândut fiicele de doar câțiva ani pentru a avea bani și a-și hrăni copiii mai mici. „Celorlați copii le era foame și sete”, a explicat Bibi Yeleh, mamă a șapte copii a cărei fetiță de doar 13 ani este deja căsătorită.

Dacă seceta va continua, povestește ea, urmează ca și fetița de doi ani și cea de cinci ani să fie vândute și predate familiei mirelui, pentru când vor fi mai mari. Puțini dintre afganii doborâți de efectele secetei au auzit de schimbările climatice, dar raportul ONU a avertizat că seceta din mai multe regiuni afgane va „deveni, probabil, normă” până în 2030, subliniază Al Jazeera.