Dreptul străinilor de a deţine terenuri şi proprietăţi imobiliare în România nu a existat, practic, până în 2007- odată cu aderarea la UE.

Mentalitatea „că nu ne vindem ţara” e una din moştenirile păguboase ale vechiului sistem comunist. Şi n-a murit nici azi: există şi acum oponenţi ai marilor privatizări, care nu critică eventualele fraude în vânzarea unor active importante ale statului la preţuri mai mici decât cele de piaţă, ci însuşi procesul de înstrăinare către investitori străini.

În 1997, 27 de parlamentari au contestat la curtea constituţională legea privind regimului investiţiilor străine. Articolul criticat era cel care dădea dreptul firmelor cu acţionari străini să deţină terenuri în proprietate. Printre cei care au contestat dreptul de proprietate al firmelor (persoane juridice de naţionalitate română), dar care au acţionari străini se numără politicieni activi şi azi pe scena politică: Octav Cozmâncă, Nicolae Văcăroiu sau Vasile Ion.

În susţinerea sesizării, politicenii români arată că potrivit constituţiei, teritoriul României este inalienabil, iar „inalienabilitatea este un regim constituţional specific numai faţă de străini şi apatrizi, iar nu şi faţă de cetăţenii români”. „Câtă vreme patrimoniul persoanei juridice – capitalul – este al străinilor asociaţi, (…) înregistrarea pentru funcţionare nu poate opera nici o transformare care să le modifice apartenenţa naţională şi cetăţenia şi deci nu le poate crea drepturi peste şi împotriva celor pe care le prevede expres şi imperativ Constituţia”, mai motivau politienii români.

Curtea Constituţională le-a respins contestaţia la vremea respectivă. Însă, aversiunea faţă de străini a continuat să se manifeste în rândul unei părţi a clasei politice, cu grave consecinţe economice: privatizări întârziate ani de zile sau care nu s-au mai făcut deloc.

DETALII:
Click aici pentru a reveni la articolul „Top 10 aberaţii legislative”.

Te-ar putea interesa și: