Nu mai tratați virozele cu antibiotice! Prof. dr. Codruț Sarafoleanu a vorbit despre riscurile automedicației. A explicat, totodată, cum tratăm corect virozele.

Virozele nu pot fi tratate cu antibiotice

Codruț Sarafoleanu a spus că „în primul rând, trebuie să avem în vedere că 90% din virozele de sezon sunt infecţii virale. Prin urmare, antibioticul nu este prima noastră opţiune terapeutică”. În al doilea rând, trebuie să tratăm corect aceste viroze. Trebuie să tratăm simptomele”.

„Dacă avem nasul înfundat, atunci vom pune picături în nas. Luăm vitamina C, antitermice, antipiretice. De asemenea, nu excludem anumite leacuri mai vechi. Vorbim aici de ceaiuri, mierea, care ne ajută foarte mult din punct de vedere simptomatic.

În cazul în care, suferinţa se prelungeşte, febra se menține mare, apar alte semne care sugerează o infecție, atunci cu siguranță pacientul trebuie să se adreseze unui medic de familie sau unui medic ORL pentru a primi tratamentul potrivit”, a explicat el la Antena 3 CNN.

Nu trebuie să luăm tratament după ureche

Medicul a subliniat, totodată, că nu trebuie să luam tratament după ureche. În primul rând, spune acesta, „antibioticul va fi inutil și ne va spori șansele de a avea rezistențe antimicrobiene și în momentul în care avem într-adevăr o infecție reală care necesită antibiotic, s-ar putea să avem surpriza neplăcută că respectivii germeni sunt rezistenți la antibioticele uzuale pe care noi le-am folosit inutil în virozele respiratorii”.

Pe de altă parte, a adăugat el, pacienții se sperie de simptome și mai ales părinții copiilor cu simptome de viroze respiratorii și atunci există o oarecare presiune pe prescriptor pentru rețeta cu antibiotic.

Profesorul a dat ca exemplu febra. Potrivit lui, „nu este un semn rău, este un semn de reactivitate a organismului, motiv pentru care dacă se menține în anumite limite și scade foarte ușor la antitermice”.

Prevenția este importantă

Prevenția este, de asemenea, importantă, a spus prof. dr. Codruț Sarafoleanu.

„Să încercăm să evităm spațiile aglomerate, de purtat mască, dacă mai putem suporta masca. Totodată, să-i respectăm pe ceilalţi şi să le respectăm intimitatea”, a explicat acesta.

Rezistența la antibiotice, o amenințare din ce în ce mai mare

Rezistența la antibiotice reprezintă o amenințare pentru sănătatea publică la nivel mondial. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a descris-o ca fiind o cauză majoră de mortalitate din cauza agenților patogeni bacterieni rezistenți. Astfel, este una dintre primele 10 amenințări de sănătate publică globală cu care se confruntă umanitatea.

Anual, 1,27 milioane de oameni mor din cauza infecțiilor incurabile. Până în 2050, numărul ar putea ajunge la 10 milioane.