Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, i-a invitat joi pe reprezentanţii Coaliţiei profesioniştilor din sănătate, care au lansat protestele, la discuţii despre revendicări, însă până la urmă, discuţiile vor avea loc duminică, 22 septembrie, la sediul Ministerului Sănătăţii.

Eugen Nicolăescu a anunţat ieri, după discuţiile cu protestatarii, că se fac eforturi pentru o reaşezare graduală a grilei de salarizare.

"Grila de salarizare pentru personalul medical – de ea este responsabil, după cum ştiţi, Ministerul Muncii – noi încercăm să o reaşezăm puţin, nu ştiu dacă o să reuşim toată legea 284 să o aplicăm imediat, dar poate gradual, poate prin nişte etape putem să o facem", a precizat ministrul.

Specialiştii din sănătate cer 6% din PIB pentru acest domeniu. Protestatarii solicită, de asemenea, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistemul public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, potrivit Agerpres.


Te-ar putea interesa și: