Fără să ofere informaţii despre conţinutul comunicaţiilor interceptate, cotidianul britanic, care citează o sursă apropiată anchetei, consideră că respectivele convorbiri constituie o dovadă esenţială ce arată că moartea lui Litvinenko a fost o execuţie pusă la cale de serviciile secrete ruse.

Totuşi, aceste interceptări nu sunt 'admisibile' în faţa justiţiei britanice, deşi ele ar fi fost deja transmise autorităţilor de la Londra, iar văduva opozantului rus, Maria Litvinenko, a cerut ca dovezile să fie predate procurorului Robert Owen, însărcinat cu investigaţia, mai notează The Daily Telegraph.

Potrivit aceleiaşi surse, invocând o lege privind libertatea accesului la informaţii, Maria Litvinenko a depus la NSA anul trecut în luna octombrie o cerere în care solicită divulgarea interceptărilor convorbirilor telefonice ale suspecţilor ruşi Andrei Lugovoi (în prezent parlamentar) şi Dmitri Kovtun din perioada 15 octombrie – 1 noiembrie 2006.

În luna octombrie 2006, Alexandr Litvinenko a fost otrăvit cu poloniu radioactiv în timpul unei întâlniri cu aceştia într-un hotel din Londra.

The Daily Telegraph avansează ipoteza că Litvinenko ar fi fost asasinat pentru că a încercat să culeagă informaţii prin Europa care să ateste că preşedintele rus Vladimir Putin, fost agent KGB, ar fi avut legături cu 'unul dintre cei mai periculoşi criminali din lume'.

Judecătorul Robert Owen a fost mandatat să cerceteze circumstanţele decesului, dar ancheta a stârnit multe polemici din cauza presiunilor exercitate asupra lui de autorităţile britanice pentru a nu divulga unele informaţii. El a anunţat în luna mai 2013 că, din motive de 'securitate naţională', a fost obligat să excludă din ancheta sa elementele ce ar putea incrimina statul rus.

În consecinţă, magistratul a ales să ceară o investigaţie publică, procedură care, aparent contrar numelui său, permite în sistemul judiciar britanic şi consultarea unor documente confidenţiale, dar guvernul i-a respins şi această solicitare. Ulterior, ministrul britanic de interne Theresa May a recunoscut că judecătorul Owen nu a fost autorizat să iniţieze o investigaţie publică pentru a nu tensiona relaţiile cu Rusia. Totuşi, investigaţia publică a fost iniţiată anul acesta pe 31 iulie, după anunţarea unei noi serii de sancţiuni împotriva Rusiei ca urmare a conflictului din Ucraina.AGERPRES

Te-ar putea interesa și: