Prima ediție a festivalului Oktoberfest dedicat corporatiștilor din nordul Bucureștiului a avut loc anul acesta în perioada 23-26 septembrie, chiar în Săptămâna internațională a fericirii la locul de muncă, în complexul SWAN Office &Technology Park din Pipera.

Cele patru zile de mâncare bună, bere rece și distracție dedicate comunității locale, încununate de concertul trupei Bere Gratis, au adunat peste 2000 participanți, dornici să se relaxeze după serviciu.

Prin organizarea acestui festival ne-am dorit să arătăm că există viață dincolo de centrul Bucureștiului. Zona Pipera-Voluntari, aflată la câteva minute de centrul Capitalei, este în continuă expansiune. Comunitatea celor care lucrează și trăiesc aici se mărește pe zi ce trece, noi la SWAN Office Park, parte a Smartown Group, avem aproape 90% din spații deja închiriate. Scopul nostru a fost să încurajăm socializarea și networkingul de calitate, după program. Astfel, biroul nu mai este doar locul de muncă, ci și spațiul în care ne întâlnim cu prietenii și colegii și ne distrăm”, a spus Itamar Eldar, CEO Smartown Group.

Socializarea la locul de muncă și relațiile armonioase cu echipa sunt printre cele mai importante elemente care țin angajații ancorați la job, 25 % dintre aceștia punând mult accent pe integrarea în colectiv și prieteniile legate în orele de program. De asemenea, cel mai frecvent motiv pentru 52% din cei care au schimbat job-ul a fost faptul că nu erau fericiți. Astfel, complexurile de birouri vin cu soluții de la networking până la cumpărături, transformându-se în mici orașe.

Principala noastră preocupare este legată de starea de bine a chiriașilor și, implicit, a angajaților acestora. Pentru că ei petrec cea mai mare parte a zilei în birouri, am avut grijă ca toate clădirile pe care le administrăm să fie cât mai funcționale, iar serviciile oferite de cei care le închiriază să fie complementare. Ne interesează foarte mult ca spațiul rămas disponibil să fie ocupat de o serie de furnizori de produse și servicii de tip farmacie, clinică medicală, sală de fitness, magazine sportive, cafenea, pentru ca toți salariații să poată găsi tot ceea ce le este necesar chiar în clădirea în care lucrează”, a spus George Drăgan, Property Manager în cadrul Colliers International pentru SWAN Office &Technology Park

Din cei peste 1 milion de angajați din Capitală, 65.000 sunt concentrați în clădirile de birouri din Pipera, potrivit unui studiu de la începutul lui 2019. În același timp, statisticile arată că în Voluntari sunt peste 43.000 de locuitori, ceea ce a transformat zona din nordul Bucureștiului într-una din cele mai mari comunități rezidențiale. De cele mai multe ori, oamenii se știu din vedere, iar prima ediție Oktoberfest powered by SWAN Office Park și-a propus să-i ajute să se cunoască cu adevărat într-un mediu familiar.

Organizatorii festivalului, SWAN Office &Technology Park, parte a Smartown Group, și Ambery Hall își propun ca evenimentul să devină o tradiție în comunitatea din zona Pipera-Voluntari.

SWAN Office &Technology Park, parte a Smartown Group, este un complex de clădiri de birouri situat în partea de nord a Bucureștiului, în zona Pipera. Complexul se întinde pe o suprafaţă utilă totală de circa 30.000 mp și este format din 3 clădiri, Henley, Kingston și Windsor, atent divizate pentru a satisfice nevoile clienţilor. Câștigător al proiectului RoGBC Green Building 2011, SWAN Office &Technology Park a obținut certificatul BREEAM -calificativ ”foarte bun”.

În prezent, în spațiile de birouri ale complexului își desfășoară activitatea în jur de 4000 de angajați ai unor companii precum eMAG, Mercedes-Benz, Business Lease și altele.

Te-ar putea interesa și: