A patra generație a unuia dintre cele mai impozante și luxoase vehicule de teren din lume a fost prezentat la București. Noul Range Rover aduce o interpretare modernă a stilului său inconfundabil având un design modificat doar atât cât să se încadreze în noile tendințe. Asta pentru a nu pierde nimic din rafinamentul și distincția care au impus vehiculul în opțiunile clienților cu buzunare largi și pline.
Conform oficialilor importatorului, noul model a beneficiat de modiuficări importante care pornesc chiiar de la caroserie. Realizată din aluminiu, aceasta are o greutate redusă cu 420 de kg față de varianta anterioară fapt ce are o corespondență directă în nivelul consumului de carburant și al emisiilor de noxe. De asemenea, Range Rover beneficiază acum de sisteme inteligente de comandă și control dintre care se evidențiază Terrain Response 2 Auto – varianta îmbunătăţită a sistemului Terrain Response prezent pe modelele Land Rover şi are drept scop monitorizarea condiţiilor de condus optimizând sistemele corespunzătoare suprafeţei de rulare -, o nouă generaţie de suspensie pneumatică care sporeşte confortul şi capabilităţile maşinii atât pe asfalt cât și pe teren accidentat prin introducerea unui nou nivel intermediar de setare a suspensiei, Command Driving Position – pentru maximizarea vizibilităţii şi a siguranţei, și EPAS, un sistem de asistare electrică a direcției prin care este majorat potențialul de virare și sunt scăzute emisiile de CO2.
Range Rover este disponibil în trei versiuni de motorizare: TDV6 (3.0l – 258 CP); TDV 8 (4.4l – 339 CP) și un V8 de 5.0 litri, alimentat cu benzină; care dezvoltă nu mai puțin de 510 CP. Noile motorizări asigură un consum rezonabil raportat la gabaritul maşinii şi emisii de CO2 scăzute cu până la 21% comparativ cu modelul anterior.
Interiorul a fost regândit într-o variantă clasic modernistă, cu suprafeţe elegante, oferind experienţa unei călătorii relaxante, dar şi un nivel ridicat de personalizare, ce decurge dintr-o gamă extinsă de opţiuni – 16 teme de culori interioare, șapte opţiuni de ornamente din lemn şi una din fibră de carbon, trei culori pentru plafonul interior, dar şi plafon panoramic.
Preţul de pornire al noului model Range Rover este de 75.900 euro, fără TVA, iar livrările către clienţi vor începe în a doua jumătate a lunii decembrie a acestui an. Începând cu a doua jumătate a lui 2013, va fi disponibilă si o variantă hibrid (motorină), de 3.000 cmc, care va ajunge la un grad de emisii de CO2 de numai169g/km.
Concurenții direcți ai acestui model sunt Audi Q7, BMW X5, Mercedes-Benz GL și Porsche Cayenne.