Nokia 808 PureView este primul terminal care dispune de tehnologia PureView dezvoltată de Nokia şi premiată în industrie. PureView reprezintă cea mai avansată experienţă foto oferită de Nokia pe un smartphone, îmbinând senzori de înaltă performanţă, tehnologie exclusivă Carl Zeiss şi algoritmi destinaţi tehnologiei foto, dezvoltaţi de Nokia.

Nokia 808 PureView dispune de un senzor mare, de înaltă rezoluţie, la 41 de megapixeli, cu tehnologie Carl Zeiss de înaltă performanţă şi noua tehnologie de oversampling dezvoltată de Nokia. La rezoluţii standard (2/3, 5 şi 8 megapixeli), funcţia zoom poate fi utilizată fără pierderea clarităţii, terminalul capturând şapte pixeli de informaţie, condensaţi într-un singur pixel pentru a oferi imagini de o claritate excelentă.

La rezoluţii înalte (maxim 38 de megapixeli), imaginile capturate de terminal pot fi mărite, reîncadrate, decupate şi redimensionate pentru a vizualiza detalii la un nivel ce nu putea fi redat până acum. Oferind performaţă superioară în condiţii de iluminare scăzută şi posibilitatea de a salva imaginile în format compact pentru expediere prin email sau MMS şi partajare pe reţele de socializare, Nokia 808 PureView face posibilă capturarea de imagini la calitate impresionantă în orice condiţii.

Alături de tehnologia foto superioară, Nokia 808 PureView oferă înregistrare şi redare video full HD, la 1080p, cu zoom 4X fără pierderea clarităţii, precum şi prima utilizare a capabilităţii Nokia Rich Recording. Rich Recording permite înregistrarea audio la calitate de CD, posibilă până acum doar prin utilizarea microfoanelor externe.

Telefonul are un ecran de 4 inch, 360 x 640 pixeli, procesor de 1,3 GHz, spaţiu de stocare de 16 GB, care poate fi extins până la 48 de GB şi sistem de operare Symbian Belle. Telefonul va fi pe rafturi de luna viitoare la un preţ de 600 de euro.
<iframe width="640" height="360" src="https://www.youtube.com/embed/HDlAXUsRDew" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>