Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că îi va spune omologului său rus Vladimir Putin într-o convorbire telefonică pe care o vor avea în cursul zilei că liderul de la Kremlin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski trebuie să abordeze chestiunile legate de regiunea Donbas şi de Crimeea, relatează Reuters.

Ce-i va transmite Erdogan lui Putin?

În cadrul unei discuţii cu jurnaliştii la Istanbul, Erdogan a spus că va avea o convorbire telefonică vineri cu Putin şi îi va prezenta din nou propunerea de a-i găzdui pe liderii rus şi ucrainean pentru convorbiri de pace, iniţiativă faţă de care Zelenski s-ar fi arătat foarte deschis cu prilejul discuţiei lor telefonice de joi.

Anterior, ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a declarat că ţara sa ar fi recunoscătoare Turciei dacă ar ajuta la organizarea unei întâlniri între liderii rus şi ucrainean.

Rusia şi Ucraina au avut marţi, la Istanbul, o întâlnire faţă în faţă a echipelor de negociatori, în cadrul căreia s-au înregistrat progrese „substanţiale”, potrivit părţii ruse. Rusia a anunţat că, pentru a creşte încrederea, îşi va reduce activitatea militară în direcţiile Kiev şi Cernigov, iar Ucraina a cerut un „acord internaţional” pentru a garanta securitatea ţării.

Şeful delegaţiei ruse, Vladimir Medinski, a spus atunci că o întâlnire între cei doi preşedinţi, Volodimir Zelenski şi Vladimir Putin, ar fi posibilă în caz de acord pentru încetarea ostilităţilor.

„În ceea ce priveşte o întâlnire între cei doi preşedinţi, am spus de la început că ea va fi posibilă atunci când va exista un acord (…) Întâlnirea ar putea fi multilaterală, cu participarea statelor garante”, a declarat el.

O nouă rundă de negocieri

Vineri, delegaţiile ucraineană şi rusă au început o nouă rundă de negocieri, de data aceasta în format de videoconferinţă, pentru a identifica o soluţie la conflictul între cele două ţări.

Anunţul privind începerea acestei noi runde de discuţii a fost făcut de partea ucraineană, de către Mihailo Podoliak, unul dintre membrii delegaţiei de negociatori a Ucrainei, totodată consilier al preşedintelui Volodimir Zelenski, conform Ukrinform.

„Negocierile continuă prin videoconferinţă cu participarea subgrupurilor de lucru”, a spus el, fără a oferi mai multe detalii despre această nouă rundă de dialog.

Moscova trebuie să răspundă la o serie de propuneri ucrainene în vederea încheierii unui acord.

Kievul a acceptat neutralitatea Ucrainei şi renunţarea la aderarea la NATO, cu condiţia ca securitatea să-i fie garantată de către alte ţări în faţa Rusiei. În acest scop, Ucraina cere Rusiei, printre altele, să semneze un tratat internaţional, potrivit surselor.

Delegaţia ucraineană a fost de acord ca statutul Donbasului şi al Crimeei să fie negociat mai târziu, conform surselor.

Aceste propuneri, calificate drept un prim progres de către Medinski la începutul acestei săptămâni, au fost făcute în timpul discuţiilor cu prezenţă fizică la Istanbul.