Premierul Nicolae Ciucă a spus că România a implementat cât se poate de corect directiva în ceea ce privește taxa de solidaritate.

Nicolae Ciucă: Poziționarea politică nu este o soluție

Prim-ministrul a declarat și că dezbaterea şi poziţionarea politică de o parte şi de alta nu este tocmai cel mai potrivit lucru.

”În tot acest context, eu cred că dezbaterea şi poziţionarea politică de o parte şi de alta nu este tocmai cel mai potrivit lucru.

Ceea ce este important şi vă rog să aveţi încredere că am avut şi vom continua să avem aceeaşi abordare, indiferent despre cine este vorba şi nu m-aş referi la o companie anume, pentru că discutăm despre implementarea unei directive europene care, aşa cum a fost prezentat în răspunsul pe care l-am primit de la Comisie, România a implementat cât se poate de corect această directivă”, a spus el.

Nicolae Ciucă a precizat că ”până la jumătatea anului, cu companiile care îndeplinesc prevederile din această directivă, practic ele transpuse într-o Ordonanţă de urgenţă, avem instituţii ale statului şi ele trebuie să se ocupe şi să meargă şi să identifice tot ceea ce trebuie să fie identificat tehnic, astfel încât să vedem dacă se încadrează sau nu la plata taxelor, conform prevederilor”.

Virgil Popescu a fost cel care a negociat cu Comisia Europeană

În legătură cu taxa de solidaritate, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că negociatorul din partea României a fost ministrul Energiei Virgil Popescu care, pe tot parcursul negocierii Regulamentului cu cei de la Comisia Europeană, nu a cerut niciun punct de vedere Ministerului Finanţelor, cel din urmă doar a pus în aplicare ceea ce a negociat Popescu.

„Negociatorul din partea României a fost ministrul Energiei, care pe tot parcursul negocierii Regulamentului nu a cerut niciun punct de vedere Ministerului Finanțelor. Ministerul Finanțelor a pus în aplicare ceea ce a negociat Ministerul Energiei, ba, mai mult, a cerut avizul acestei instituții pe OUG care implementa taxa de solidaritate”, a completat președintele PSD.

Reacția acestuia vine după ce la Bruxelles, președintele Klaus Iohannis a spus că reprezentanţii Ministerului Finanţelor trebuie să spună dacă OMV Petrom va plăti sau nu taxa de solidaritate, deoarece actul normativ a fost făcut de acest minister. Iohannis a afirmat că a fost ”puţin surprins” când a aflat că ”Ministerul Energiei nu a fost cooptat în discuţie”.

”Solicitarea mea a fost una singură, ca acest act să fie legal şi clar, adică să nu încalce nicio directivă şi nicio lege în vigoare în România şi să fie atât de clar încât să nu apară discuţii dacă este sau nu este. Rezultatul îl vedem cu toţii la televizor”, a spus președintele României.