Datele studiului de faza 2/3 pe care se bazează cifrele celor de la Pfizer nu au fost încă verificate independent. Nici tratamentul nu a fost aprobat de vreo țară. Dar Paxlovidul vine să se adauge pe lista tratamentelor pentru SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19, în încercarea de stopa pandemia.

Paxlovid este o combinație de două medicamente diferite

Paxlovid este o combinație de două medicamente diferite – medicamentul HIV Ritonavir (o capsulă) și un medicament experimental PF-07321332 (o pastilă), potrivit The Conversation.

Paxlovid este conceput ca un inhibitor de protează, o enzimă implicată în reproducerea virusului și are rolul de a o bloca. Atunci când este luat împreună cu o doză mică de Ritonavir, aceasta rămâne în organism mai mult timp. Se iau trei pastile de două ori pe zi timp de cinci zile.

Tratamentul combinat funcționează ușor diferit față de pilula Merck, care introduce erori în codul genetic al virusului.

Ce știm din studiul Pfizer

Studiul a inclus 1.219 adulți cu „risc ridicat”, care nu erau internați în spital. Fiecare persoană avea cel puțin o afecțiune caracteristică sau un risc crescut de a dezvolta forme severe de COVID. Un grup a primit tratamentul, celălalt placebo. Rezultatele intermediare ale studiului au arătat o reducere a riscului de spitalizare sau deces cu 89% în grupul celor care au luat Paxlovid, comparativ cu placebo.

În ziua a-28-a nu au fost raportate decese în grupul care a luat Paxlovid, comparativ cu zece decese în grupul placebo. Efectele secundare au fost similare în ambele grupuri și au fost în general ușoare.

Pfizer a anunțat că intenționează să prezinte rezultatele testelor intermediare pentru pilula sa autorității de reglementare a medicamentelor din SUA, FDA, ca parte a cererii de utilizare de urgență pe care a început-o luna trecută.

Cu cine se află în competiție antiviralul Pfizer

Paxlovid este medicamentul anti- COVID care poate fi administrat acasă. Practic, tratamentul ar putea fi prescris la primul semn de infecție pentru a preveni forma severă a bolii și decesul. Oamenii își pot gestiona propriile simptome și vor fi transferați la spital doar dacă starea lor se agravează.

Și compania Merck are propriul medicament antiviral, Molnupiravir, care poate fi administrat acasă de persoanele infectate. A fost aprobat pentru utilizare în Marea Britanie și este deja luat în considerare pentru utilizare în Australia.

Un alt medicament anti COVID este cel de la AstraZeneca, numit Evusheld, ale cărui rezultate sunt trimise la evaluare.

Evusheld conține două medicamente cu anticorpi monoclonali cu acțiune prelungită – tixagevimab și cilgavimab. Este o injecție care poate fi administrată în spital sau în ambulatoriu pentru a preveni agravarea infecțiilor. Studiile pe oameni au arătat că atunci când Evusheld a fost utilizat înainte de expunerea la COVID, au existat semnificativ mai puține simptome.

Ce urmează

Se poate spune că s-au făcut deja pași înainte pentru ca tratamentul anti Covid să poată fi administrat acasă, pentru a preveni cele mai grave simptome. Este nevoie însă de o verificare independentă a eficacității și siguranței acestor medicamente și, bineînțeles, de aprobarea autorităților de reglementare.

Dezvoltarea de noi medicamente, mai ales în condițiile mutațiilor virusului, înseamnă că acestea nu sunt vor fi prea ieftine.În SUA, costul zilnic al spitalizării unui pacient cu Covid este de aproximativ 5.000 dolari pentru cei fără complicații. Substanțial mai mult decât costul unui tratament complet cu Molnupiravir, care este estimat acum la 700 dolari.