NATO intervine militar în Ucraina? Mircea Geoană avertizează: Există o responsabilitate principală

Totuși, secretarul adjunct al NATO a spus că un război între NATO și Rusia este „extrem de periculos” și trebuie evitat.

„Există o responsabilitate principală de a proteja aliații dar și ca acest conflict din Ucraina să nu se transforme în ceva și mai grav. Există o linie pentru susținerea Ucrainei în condiții financiare, militare, umanitare cât mai bine.

Un război între NATO și Rusia este extrem de periculos și de evitat. Măsura de ranforsare pe flancul estic este o descurajare la adresa Rusiei. Ideea ca NATO să intervină împotriva Rusiei este o escaladare și este de evitat”, a declarat Mircea Geoană.

Au fost luate în calcul mai multe măsuri

Secretarul adjunct al NATO a spus și că au fost analizate „costurile severe” care sunt impuse asupra Rusiei dar și sprijinul acordat Ucrainei.

„Tema centrală a fost legată de consecințele războiului din Ucraina. Am discutat atât cu privire la sprijinul nostru pentru Ucraina cât și costurile severe pe care le impunem și le vom impune Rusiei. De asemenea, despre consolidarea pe flancul de est”, a declarat Mircea Geoană.

De asemenea, acesta a subliniat că Vladimir Putin „trebuie să oprească războiul imediat și să se angajeze în discuții diplomatice cu bună credință”.

„Aliații NATO sprijină Ucraina și ajutăm în această perioadă critică Ucraina. Astăzi miniștrii noștri au fost de acord să continuăm acest ajutor. Președintele Putin trebuie să oprească războiul imediat și să se angajeze în discuții diplomatice cu bună credință. Vreau să confirm că NATO răspunde cu viteză și unitate. În summit-ul extraordinar al NATO vom discuta despre răspunsul imediat și răspunsul pe termen lung. Am activat deja planurile de apărare pentru alianță”, a mai secretarul adjunct al NATO.

La rândul său, ministrul ucrainean al Apărării a participat la discuții prin videoconferință.

„Noua noastră postură va include forțe substanțial sporite în est, inclusiv în Marea Neagră și România. Apărarea antiaeriană va fi puternic sporită. Luăm în considerarea și întărirea apărării cibernetice și spațială. Acestea vor necesita investiții și am confirmat că 2% din PIB reprezintă minimul pentru apărare”, a mai spus acesta.