Guvernul Israelului a fost dizolvat

Premierul israelian Naftali Bennett și ministrul de Externe Yair Lapid au convenit să dizolve Parlamentul și să convoace alegeri anticipate. Acestea vor fi reprezintă a cincea rundă de alegeri alegeri din Israel în trei ani.

”Parlamentul israelian va fi dizolvat și vor fi convocate noi alegeri”, a anunțat luni premierul Naftali Bennett.

Bennett a fost de acord ca ministrul de Externe Yair Lapid să preia între timp funcția de prim-ministru, în timp ce un vot în Knesset a fost programat pe această temă pentru săptămâna viitoare.

Într-o conferință de presă, Bennett a declarat că nu a fost o decizie ușoară să dizolve guvernul, dar a numit-o „decizia corectă pentru Israel„.

El a promis o tranziție ordonată și a prezentat realizările guvernului său. Yair Lapid i-a mulțumit lui Naftali Bennett, spunând că acesta a pus țara mai presus de interesele sale personale.

„Chiar dacă vom merge la alegeri peste câteva luni, provocările noastre ca stat nu pot aștepta”, a declarat Yair Lapid. ”Trebuie să ne ocupăm de costul vieții, să ducem campania împotriva Iranului, Hamas și Hezbollah și să ne opunem forțelor care amenință să transforme Israelul într-o țară nedemocratică”.

Motivul pentru care s-a ajuns la dizolvarea guvernului

Lapid și Bennett au format un guvern de coaliție, alături de alte câteva partide, în iunie 2021, punând capăt la doi ani de blocaj politic, în care Benjamin Netanyahu a eșuat în mod repetat să formeze un guvern, scrie DW.

Coaliția era formată din partide de dreapta, liberale și arabo-musulmane și era foarte divizată în ceea ce privește problemele cheie. Bennett s-a străduit să mențină ordinea în cadrul coaliției, dezertările răpind alianța de o majoritate parlamentară de mai bine de două luni.

Cei doi principali parteneri de coaliție au emis o declarație în care se arată: „După epuizarea tuturor eforturilor de a stabiliza coaliția, premierul Naftali Bennett și Yair Lapid au decis să prezinte un proiect de lege” de dizolvare a parlamentului „săptămâna viitoare”.

Această coaliție largă a fost formată pentru a-l înlătura pe fostul premier Benjamin Netanyahu, care este acum liderul opoziției. Coaliția lui Netanyahu a ieșit dintr-o serie de alegeri ca fiind cel mai mare partid, dar fără majoritate, încercările sale de a guverna eșuând rapid după fiecare vot.

Noile alegeri ar urma să aibă loc în octombrie sau noiembrie.