Guvernul roman are, de la inceput, un minus mare trecut in dreptul celui mai important program convenit cu Banca Mondiala: programul de ajustare structurala, asa-numitul PSAL, care se refera mai ales la privatizarea companiilor de stat. In cele 14 luni care s-au scurs de la numirea sa, ministrul Ovidiu Musetescu a evaluat, analizat, incurajat, sprijinit, regandit, reafirmat, a negociat si s-a razgandit; pe principiul „o declaratie pe zi”, Ovidiu Musetescu este deosebit de activ in viata publica a Romaniei. Conflictele de la Resita si Otelul Rosu, privatizarea Sidex, problemele de la Tractorul si Roman Brasov au fost tot atatea motive de declaratii si promisiuni publice.

Cu privatizarea propriu-zisa, ministrul Musetescu a luat-o mai usor. Programul PSAL I, inceput in 1999, se afla si acum in acelasi punct: la inceput. Strategiile de vanzare pentru 55 de societati se afla si acum in analiza. Dupa un an si jumatate in care autoritatea pentru privatizare a promis ca face si s-a razgandit, felul in care se vor privatiza societatile trebuie adaptat noii legislatii, care se afla in faza de proiect. Intre timp, banii pentru consultanta au fost cheltuiti fara nici un rezultat, anunturile de vanzare din publicatii straine au fost doar bani publici aruncati in vant, iar societatile vizate s-au inglodat in datorii. In total, societatile pe care Autoritatea pentru Privatizare se grabeste acum sa le marite au datorii de peste 800 milioane dolari, dovada elocventa a felului in care au fost gestionate sub supravegherea lui Ovidiu Musetescu si a predecesorilor sai.
Singurul succes important din scurta cariera de ministru este vanzarea combinatului Sidex de la Galati, dar si aici a fost renegociat contractul cu cumparatorul in urma presiunilor sindicale. In ceea ce priveste Banca Agricola, privatizarea a fost inceputa din 1999, deci nu poate fi atribuita doar actualei guvernari. Oltchim Ramnicu Valcea, Alro Slatina, CS Resita sunt doar cateva exemple de ezitari penibile si de indecizie. Compania Olchim a fost vanduta rapid si cu mare tam-tam unui investitor care n-a fost in stare sa-si respecte nici macar unul dintre angajamentele asumate prin contract, drept pentru care statul cauta acum un alt investitor. La Alro Slatina strategia a fost schimbata si documentele modificate, de la formula majorarii de capital, care avantaja net o singura companie, la privatizarea prin vanzarea pachetului detinut de APAPS. Anuntul de vanzare publicat in presa internationala a fost inutil, iar 40.000 de dolari s-au cheltuit fara rost, din moment ce conditiile de participare s-au schimbat la doua zile dupa aparitie. Formula dupa care institutia condusa de Ovidiu Musetescu dorea sa vanda Alro interzicea din start accesul unor mari producatori la actiunile companiei romanesti. A trebuit ca Banca Mondiala sa intervina pentru ca APAPS sa introduca cerinte rezonabile in anunt.

La Resita, telenovela pare fara sfarsit: actionarul strain nu-si indeplineste nici una din obligatii, muncitorii ies in strada, iar Guvernul cauta solutii pentru o problema care nu este a lui. Dupa toate regulile stabilite vreodata, contractul de vanzare a combinatului de la Resita trebuia reziliat de mult. In loc de reziliere, patronii americani s-au ales cu promisiuni de asistenta de la ministrul privatizarii, asistenta care s-a concretizat in presiuni asupra Bancii Comerciale privind acordarea de credite catre Resita.

Ovidiu Musetescu a facut destul de mult zgomot pentru destul de putine rezultate. Banca mondiala va avea ce discuta cu Guvernul acum si, probabil, si peste cinci ani. In ritmul actual, privatizarea este un proces care se autosustine: cu cat gafele si indecizia sunt mai multe, cu atat se prelungeste vanzarea firmelor de stat.