Moţiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan
Senatorul Ninel Peia, din grupul Pace – Întâi România, a anunțat că moțiunea de cenzură „România Nu Este de Vânzare – Un Guvern fără USR” a strâns până în prezent 119 semnături și primește susținerea și din partea grupului parlamentar AUR. Documentul urmează să fie depus vineri, la ora 12:00. De asemenea, deputatul Victor Ponta a confirmat pe Facebook că și-a pus semnătura pe moțiune.
”Am semnat ieri, la Parlament, cu toată convingerea, Moţiunea parlamentarilor neafiliaţi intitulată „România nu este de vânzare – un guvern fără USR”! Este vorba despre o iniţiativă a peste 22 de parlamentari care înţeleg pericolul la adresa României reprezentat de acapararea Statului (Externe, Apărare, Economie, Mediu, Radioul Public, companiile la care Statul este acţionar) de către gruparea numită USR – o grupare controlată şi dirijată de forţe externe şi care acţionează împotriva interesului naţional”, spune Ponta pe Facebook.
Acesta a precizat că inițiativa a fost concepută împreună de parlamentarii neafiliați și are scopul de a transmite clar și fără echivoc că vor susține orice guvern care va pune capăt influenței USR în România.
”Sunt convins că toţi parlamentarii PSD şi majoritatea absolută a celor de la PNL sunt de acord cu această iniţiativă – însă disciplina de partid îi împiedică să îşi exprime public aceste convingeri. Mesajul pentru poporul român este însă esenţial: există curajul de a începe bătălia cu această grupare antiromânească numită USR. Bătălia este dificilă şi de lungă durată, dar este esenţială pentru viitorul României. Propaganda externă şi internă are acum banii şi instrumentele instituţionale necesare pentru a susţine subjugarea ţării – însă lupta împotriva lor este o luptă legitimă pentru libertate, demnitate, prosperitate şi pentru viitorul naţional şi european al poporului român!”, afirmă Ponta.
Sorin Grindeanu: Nu cred că parlamentari ai PSD vor vota această moțiune
Sorin Grindeanu, liderul PSD, a afirmat că parlamentarii social-democrați nu vor susține moțiunea de cenzură inițiată de opoziție împotriva Guvernului Bolojan. El a subliniat că partidul și-a menținut decizia luată în forurile statutare de a rămâne parte a coaliției de guvernare și că aceasta nu s-a modificat.
”În momentul în care ești la guvernare, cum ia orice partid serios în forurile de conducere, aproape 5000 de colegi au votat. Am hotărât cu toții să facem parte din această coaliție. Nu am hotărât nimic diferit, noi facem parte din coaliția de guvernare.
Victor Ponta știți că are un statut aparte, nu cred că mai este membru de partid.”, a spus Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu a recunoscut că scrutinul pentru Primăria Capitalei generează tensiuni în cadrul coaliției, dar a precizat că PSD nu intenționează să susțină moțiunea de cenzură și nu are cunoștință despre vreun parlamentar social-democrat care să încalce disciplina partidului.
”Alegerile de la Capitală provoacă tensiuni, așa cum anticipat. Eu nu cred că parlamentari ai PSD vor vota această moțiune. Nu am luat o decizie, nici măcar nu este depusă această moțiune”, a mai spus Grindeanu.