Momentul așteptat de toți românii se apropie! Autoritățile au un plan. În ce mod se vor deschide terasele
Momentul așteptat de toți românii de luni de zile se apropie. Autoritățile au stabilit un plan pentru redeschiderea teraselor și a restaurantelor. Care sunt etapele?
Potrivit unui document pregătit de autorități și obținut de Antena3, restaurantele ar urma să se deschidă începând din data de 15 iunie.
Totuși, acest lucru nu se va întâmpla brusc, deoarece autoritățile au făcut un plan care va fi adoptat în mai multe etape.
Potrivit documentului menționat, prima etapă începe odată cu data de 1 iunie, atunci când vor fi permise activitățile de servire și consum al produselor alimentare la terasele/spațiile deschise din exteriorul incintelor/saloanelor unităților de alimentație publică cu și fără servire la masă, precum și la cantinele de incintă, destinate angajaților proprii, fără acces al persoanelor din exterior.
Totodată, ministrul Nelu Tătaru a atras atenția că deși măsurile vor fi relaxate, riscul de contaminare va fi unul mult mai crescut.
„Pentru prima etapă, avem o deschidere a teraselor. Dacă lucrurile pornesc normal, de la 15 ne gândim să deschidem și plajele. Suntem într-un moment în care, odată cu măsura de relaxare, avem și puterea de gestionare a unor evenimente neplăcute. Poate lumea nu înțelegea, dar fiecare măsură de relaxare implică și riscul de contaminare comunitară”, a declarat Nelu Tătaru.
Când putem intra în restaurante?
A doua etapă, începe de pe data de 15 iunie și vor fi permise activitățile de servire și consum a produselor alimentare în spațiile de servire a mesei din interiorul unităților de alimentație publică, cu excepția celor în care sunt organizate evenimente.
A treia etapă este cea mai așteptată de români și începe odată cu data de 1 iulie. Atunci vor fi permise toate activitățile de servire și consum al produselor alimentare, în spațiile de servire a mesei din interiorul și exteriorul tuturor unităților de alimentație publică.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.