MOL continuă investițiile în benzinării

MOL continuă investițiile în benzinării
Publicat de CAPITAL la 29 octombrie 2012, 14:25

MOL România a inaugurat două noi benzinării, una în localitatea Ernei de lângă Târgu Mureș și cealaltă în orașul Tîrgu Neamț, în urma unor investiții cu o valoare cumulată de circa 1,3 milioane de euro.

Potrivit lui Kinga Daradics, CEO MOL România, rețeaua a ajuns acum la 133 de benzinării.
Grupul MOL este una dintre marile companii din Europa Centrală, cu operaţiuni în 40 de ţări şi 32.000 de angajaţi în întreaga lume. Grupul controlează, de asemenea, cinci rafinării şi două unităţi petrochimice la nivelul managementului integrat al lanţului de aprovizionare, în Ungaria, Slovacia, Croaţia şi Italia.
Compania deţine, de asemenea, o reţea de peste 1.600 de benzinării în Europa Centrală şi de Sud-Est

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.