ANAF a făcut miercuri precizări cu privire la Ordonanța de urgență privind unele măsuri fiscale, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, adoptată de Guvernul României.

„Prin actul normativ sunt aduse o serie de modificări și completări Legii nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală necesare pentru reglementarea obligației de raportare de către furnizorii de servicii poștale a informațiilor specifice referitoare la trimiterile poștale pentru care destinatarul achită expeditorului, prin intermediul rețelei poștale, contravaloarea bunului livrat.

Ce se urmărește prin această măsură?

Scopul acestei modificări legislative este atât prevenirea și combaterea evaziunii fiscale din domeniul comerțului on-line, cât și protejarea intereselor cumpărătorilor”, se arată într-un comunicat al ANAF.

Conform documentului, prin această măsură se urmărește identificarea beneficiarilor reali care eludează taxele și impozitele datorate, prin încasarea sub formă de rambursuri prin intermediul furnizorilor de servicii poștale, a veniturilor obținute din tranzacții efectuate în mediul online.

„Prin stabilirea realității relației comerciale dintre cumpărătorul și vânzătorul implicați în comerțul online, ANAF poate avea acces la confirmarea cel puțin a beneficiarului, care are interesul direct să primească factură fiscală și să beneficieze astfel de garanția legală și indirect să determine plata taxelor și impozitele aferente veniturilor încasate de vânzător din comercializarea produselor respective”, susțin reprezentanții ANAF.

OUG va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial

Aceștia subliniază că datele colectate respectă normele constituționale privind viața intimă, familială și privată, precum și secretul corespondenței, fără a se referi la conținutul coletului.

Ordonanța de urgență adoptată de Guvern intră în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României, iar transmiterea datelor se va realiza ulterior adoptării ordinului președintelui ANAF, în care va fi prevăzut modelul declarației.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă de miercuri, firmele de curierat sunt obligate să raporteze la ANAF detalii referitoare la persoanele care au plătit ramburs pentru produsele comandate online.

„Avem în România, după cum aţi văzut, o creştere economică importantă, dar rămâne această provocare a colectării de taxe şi impozite şi aici, din păcate, nu stăm la fel de bine, ca atare eforturile pe care Guvernul trebuie să le facă şi în conformitate cu obligaţiile pe care le are la nivel european şi în conformitate cu potenţialul pe care România îl deţine în acest sens să facă toate demersurile legale astfel încât taxele şi impozitele să fie plătite de toată lumea.

Practic, putem să privim acest mod de a gestiona această chestiune într-un mod similar cu ceea ce se întâmplă cu Radarul Mărfurilor.

Practic, reglementarea în această zonă nu face decât să ajute statul român să poată colecta taxele şi impozitele de care este nevoie ca bugetul naţional să poată furniza serviciile pe care cetăţenii români le aşteaptă. (…)

O astfel de măsură, alături de alte măsuri care deja de la 1 aprilie se aplică în relaţia business to business şi care de la 1 iulie vor deveni obligatorii în România, mă refer aici la factura electronică, va contribui alături de alte măsuri, inclusiv digitalizarea ANAF, la posibilitatea ca statul român să poată colecta taxele inclusiv din zona comerţului care se efectuează, aşa cum se întâmplă în orice ţară civilizată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, la finalul şedinţei de astăzi.