Proiectul gigantic include 150 de kilometri de cale ferată şi două noi porturi, iar valoarea zăcământului este de aproape 23 de miliarde de dolari. Peste 2.000 de muncitori vor lucra pentru a construi 24 de poduri, drumuri, depozite şi piste aeriene, iar investiţia va aduce 2,8 miliarde de dolari autorităţilor locale din taxe şi impozite în următorii ani.
Investiţia lui Mittal atrage însă criticile organizaţiilor pentru protecţia mediului, scrie “The Guardian”. Acestea spun că proiectul va avea un impact major asupra vieţii sălbatice din regiune, punând în pericol mai multe specii de animale terestre şi marine. O parte dintre problemele de mediu, fuseseră recunoscute de Baffinland în declaraţia iniţială de impact de mediu.